Ultimele Stiri· 2 min citire

Liberalii nu retrag moțiunea simplă pentru publicarea Acordului cu FMI

Liberalii nu retrag moțiunea simplă pentru publicarea Acordului cu FMI

Liberalii nu retrag moțiunea simplă pentru publicarea Acordului cu FMI

Publicat15 iun. 2009, 15:17
Actualizat15 iun. 2009, 16:26
SursăNewsIn

Deputatul PNL Bogdan Olteanu a declarat astăzi că, în urma discuțiilor avute în cadrul Consiliului Național Executiv, s-a decis ca moțiunea simplă a cărei principală solicitare este publicarea Acordului cu FMI să fie în continuare dezbătută în plenul Camerei Deputaților, datorită importanței temei.

Potrivit lui Olteanu, în cadrul discuțiilor deputaților PNL s-a stabilit că, din punct de vedere al conținutului, subiectele la care se referă moțiunea simplă sunt importante și trebuie dezbătute în plen.

Președintele PNL Crin Antonescu a precizat, la rândul lui, că moțiunea simplă pentru publicarea Acordului cu FMI "a dat roade", el apreciind că-și atinge scopul, astfel că, "devine practic inactuală". "În principiu, ea nu mai are obiect", a afirmat el.

Senatul și Camera Deputaților au dezbatut luni, în ședințe separate, două moțiuni simple ale opoziției - una pe tema Acordului cu FMI și cealaltă pe tema situației din Armată.

Moțiunea simplă ar urma să fie dezbătută luni, de la 19.30, la Camera Deputaților, ea fiind depusă miercurea trecută pe tema publicării acordului cu FMI, intitulată "Dumneavoastră ați promis, noi plătim, spuneți-ne adevărul".

La Senat va fi dezbătută, începând cu ora 19.00, moțiunea simplă cu titlul "Demnitatea Armatei, călcată în picioare de ministrul 0,2%" inițiată de liberalii care cer demisia ministrului Apărării, Mihai Stănișoară, și adoptarea de măsuri în domeniu. Textul a fost depus, săptămâna trecută, miercuri, la Senat, fiind semnată de 37 de senatori PNL și UDMR.

Timpul de dezbatere pentru fiecare partid a fost stabilit la 27 minute pentru PD-L, 26 minute pentru PSD+PC, 15 pentru minute PNL și 5 minute pentru UDMR.

Moțiunea inițiată de liberali se referă la problemele de persanal din MApN, scăderea veniturilor militarilor, în urma efectelor bugetare, și la incoerența în gestionarea programelor de înzestrare strategică.

Pe lângă demisia lui Stănișoară, liberalii cer reevaluarea programelor strategice, în speță renunțarea la cumpărarea de Corvete, și adoptarea măcar a unui program pentru forțele terestre.

În moțiune se mai cere ca soldații și gradații voluntari să poată rămână în armată până la 45 de ani, față de 40 de ani în prezent. Se mai solicită o rectificare bugetară, pentru ca militarii să își poată primi sporurile ca până acum.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri