Președintele Comisiei de anchetă a MTS, Alina Gorghiu, și prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, au declarat, luni, că activitatea acestei structuri care cercetează sumele folosite de MTS pentru "Ziua Tineretului" trebuie să continue, atâta vreme cât Parchetul nu a cerut Camerei urmărirea penală.
"Noi, PNL, nu considerăm încheiat mandatul Comisiei de anchetă în dosarul Ridzi până nu vom primi o comunicare oficială din partea Parchetului pe care noi l-am sesizat. Până azi, la ora 10.00, Monica Iacob Ridzi, prin reprezentanții MTS, ar fi trebui să ne pună la dispoziție, la adresa Secretariatului General al Camerei, toate documentele pe care această Comisie de anchetă le-a solicitat", a precizat Gorghiu.
În opinia Alinei Gorghiu, ministrul Tineretului și Sportului "a sfidat o întreagă societate civilă", precum și Comisia de anchetă. "În loc să ne comunice direct faptul că nu are posibilitatea să ne pună la dispoziție aceste documente pentru că PÎCCJ - DNA i-au ridicat aceste documente, dânsa preferă comunicarea cu Biroul Permanent al Camerei prin intermediul doamnei președinte Roberta Anastase", a mai sesizat Gorghiu.
"Dat fiind faptul că nu am primit această comunicare oficială din partea Parchetului, reprezentanții PNL din Biroul Permanent al Camerei vor susține continuarea mandatului acestei Comisii de anchetă. În ipoteza în care, prin votul membrilor din Biroul Permanent al Camerei, se va ajunge la concluzia că această adresă prin care Monica Iacob Ridzi este informată că Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA a început cercetările prealabile în dosarul domniei sale, atunci reprezentanții PNL vor solicita dirijarea solicitării de aprobare a începerii urmării penale în cazul Monica Ridzi către Comisia juridică", a mai explicat președintele Comisiei de anchetă, care a atras atenția că cercetarea DNA a început în aceeași zi în care s-a votat în Parlament înființarea comisiei.
De asemenea, Gorghiu a precizat că PNL solicită public unele clarificări din partea Parchetului. "Prin faptul că DNA și-a început procedura prealabilă în această anchetă nu putem înțelege decât că este preocupată de săvârșirea a patru potențiale infracțiuni: luare de mită, dare de mită, trafic de influență și primire de foloase necuvenite. Solicităm încă o dată Parchetului să facă lămuriri", a cerut deputatul PNL, precizând că denunțul PNL se referea la delapidare și abuz în serviciu contra intereselor publice.
Gorghiu a adăugat că ministrul Tineretului este așteptat în continuare să fie audiat marți, la Comisie.