Curtea Constituțională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că sesizarea PNL asupra neconstituționalității Legii pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 este constituțională.
"În ședința din data de 13 mai, Curtea Constituțională a soluționat, în cadrul controlului anterior promulgării legii, sesizarea asupra neconstituționalității Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, sesizare formulată de un număr de 63 de deputați, respectiv 28 de senatori, în temeiul art.146 lit.a) din Constituție. În urma deliberării, Curtea Constituțională a decis, cu majoritate de voturi, că legea este constituțională", se arată în comunicatul CCR remis, miercuri, agenției NewsIn.
De asemenea, Curtea Constituțională a examinat obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție – constituită în Secții unite, referitoare la dispozițiile Anexei nr.2, pozițiile nr.4 și 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, care a fost aprobată de Parlament prin legea sus-menționată, constatând, cu majoritate de voturi, că textele criticate sunt constituționale.
Deciziile sunt definitive și general obligatorii și se comunică președintelui României în vederea promulgării legii.
Viceliderul grupului PNL din Camera Deputaților, Eugen Nicolăescu, a declarat, pe 30 aprilie, că liberalii au depus o contestație la Curtea Constituțională împotriva Legii de rectificare bugetară, prin care se adoptă OUG 34/2009.
Nicolăescu a precizat că CCR a fost sesizată pe Legea de adoptare a rectificării, în care este inclusă impunerea unei alte impozitări minime, principala nemulțumire a liberalilor.
Liberalul Ciprian Dobre, care a lucrat la redactarea sesizării la CCR, a argumentat că este neconstituțional ca o lege ordinară, cum este cea de adoptare a bugetului, să modifice o lege organică, și anume Codul Fiscal, iar modificările să fie introduse prin OUG. El a susținut că, în această logică introdusă de Guvern, chiar Constituția ar putea fi schimbată prin Ordonanță de Urgență.
"Guvernul și-a încălcat propria competență de a legifera", a precizat liberalul, referindu-se, din acest punct de vedere, la un "abuz" din partea puterii. Dobre s-a referit la articolul 76, alineatul 1, în care se menționează că "legile organice și hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorității membrilor fiecărei Camere", care a fost încălcat deoarece rectificarea a modificat Codul Fiscal, o lege cu caracter organic. În consecință, a argumentat liberalul, orice lege care schimbă un act normativ organic trebuie adoptat cu majoritate calificată. Legea de adoptare a rectificării s-a supus regimului unei legi bugetare, și anume ordinare.
"A admite că putem modifica o lege organică printr-o lege ordinară, mai mult, printr-o OUG, ar însemna să acceptăm că de mâine sau de poimâine Guvernul Boc să modifice Constituția prin Ordonanță de Urgență. Acesta este de fapt marele pericol: precedentul deosebit de grav din punct de vedere constituțional", a afirmat Dobre.
Deputatul PNL a amintit că, în programul de guvernare este prevăzut impozitul unic de 16%, iar prin introducerea impozitului minim "Guvernul deviază de la propriul program de guvernare". "OUG nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de Constituție", a citat Dobre Constituția. Articolul a fost adus în susținerea ideii că Executivul a încălcat "îndatorirea" plății impozitului, care nu poate fi modificată, așadar, prin OUG, ci prin lege.
Proiectul de aprobare a Ordonanței de Urgență 34/2009 privind rectificarea bugetară a fost adoptat, pe 28 aprilie, de Camerele reunite ale Parlamentului, cu 181 voturi favorabile, 88 "împotrivă" și nicio abținere, toate amendamentele susținute în plen de liberali fiind respinse.