La vânătoare pe Dealurile Lăscâiei și pe Văile Ursului din Maramureș

Pornim la vânătoare imediat de cum se crapă de ziuă. Liniștea nopții este încă stăpână peste pădure, de parcă animalele ar simți apropierea vânătorilor.

Ne împrăștiem în pădure și așteptăm în liniște vânatul. Nu suntem prea norocoși. Prada nu se arată, iar frigul este din ce în ce mai pătrunzător. Vânătorii cu experiență știu însă cum să facă față temperaturilor scăzute.

În cele din urmă însă vânatul iese din ascunzătoare. Aveau dreptate însoțitorii noștri când spuneau că din pădurile Maramureșului nu te întorci niciodată cu tolba goală.

După atâta alergătură prin pădure, vine și vremea mesei. Vânătorii se strâng în jurul focului și se încălzesc cu un pahar de horincă de cireșe în timp ce așteaptă ca slănina și cârnații să se frigă.

După ce își potolesc foamea, vânătorii mai zăbovesc o vreme în jurul focului pentru a-și împărtăși ultimele aventuri, între două cântece vânătorești.