Ultimele Stiri· 2 min citire

La Repubblica: Juventus trebuie să-l salveze pe Mutu

La Repubblica: Juventus trebuie să-l salveze pe Mutu

La Repubblica: Juventus trebuie să-l salveze pe Mutu

Publicat3 aug. 2009, 11:11
Actualizat3 aug. 2009, 11:15

O înțelegere între formația torineză și internaționalul român, după ce Mutu a fost dat afară de la Chelsea, prevedea că Juve va achita londonezilor orice fel de daune. După patru ani, presa italiană readuce subiectul în discuție.

Cel puțin în Italia, decizia TAS ca Mutu să-i plătească lui Chelsea despăgubiri de 17,1 milioane euro, a fost urmată de căutarea de soluții pentru ca actualul fotbalist al Fiorentinei să suporte cât mai ușor această pedeapsă.

Într-o astfel de încercare, cotidianul La Repubblica a găsit în arhivele de acum patru ani o promisiune a oficialilor lui Juventus, cum că gruparea torineză ar fi dispusă să plătească orice daune pe care jucătorul va trebui să le lui Chelsea. "Ce s-a întâmplat cu promosiunea lui Juventus? În ianuarie 2005, în ziua prezentării lui Mutu, care era fără angajament după ce a fost dat afară de la Chelsea, conducătorii lui Juventus spuneau că vor plăti ei amenda, în cazul în care aceasta va fi dictată", scrie ziarul, care adaugă că ar fi existat și un acord scris între club și Adrian Mutu, însă acesta ar fi putut să fie anulat după ce jucătorul a fost vândut la Fiorentina.

La Repubblica are impresia că internaționalul român este o victimă a clubului londonez, fiindcă nu a negat niciodată că a consumat cocaină, în timp ce Federația Engleză de Fotbal a amendat-o pe Chelsea, din cauză că regulamentul interzice efectuarea de teste private și independente.

În același timp, dacă avocații lui Mutu au anunțat că vor continua procesul pe cale civilă, președintele Fiorentinei, Andrea Della Valle, s-a oferit să discute cu Roman Abramovici, patronul clubului Chelsea, pentru a ajunge la un acord.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri