Ultimele Stiri· 2 min citire

La Ministerele Agriculturii și Sănătății vor fi desființate aproape 600 de posturi

La Ministerele Agriculturii și Sănătății vor fi desființate aproape 600 de posturi

La Ministerele Agriculturii și Sănătății vor fi desființate aproape 600 de posturi

Publicat3 aug. 2009, 14:12
Actualizat3 aug. 2009, 14:14
SursăRealitatea TV

Câteva ministere au urmat sfatul premierului Emil Boc și au început să taie din agențiile din subordine. Pe de-o parte, sute de posturi vor fi desființate, în timp ce alte structuri mai norocoase vor fi reorganizate, asftel încât toți angajații să-și păstreze slujbele.

Cea mai dură măsură a luat-o acum Ministerul Agriculturii. Din cele 35 de agenții pe care le deține, aproape jumătate vor fi desființate sau comasate. Reduceri importante de personal se vor face și la Ministerul Sănătății și la Ministerul IMM-urilor, unde în total aproape 600 de posturi vor fi tăiate. La unii se poate, la alții nu.

În urma reorganizării instituțiilor subordonate, angajații de la Interne au fost redistribuiți. La Justiție, șefii spun că ar mai putea umbla doar la registrul Comerțului pentru că in rest au concediat deja 60 de oameni. La Ministerul Educației va fi înființat un nou post de conducere, din cauza comasării Agenției de Credite cu Centrul Național pentru Burse în Străinătate. Alte ministere, precum cel al Economiei sau Finanțelor încă analizează posibilitatea reorganizării. Liderul PSD, Mircea Geoană e de acord cu reducerile de cheltuieli, dar nu și cu trimiterile în șomaj.

"Pentru noi lucrurile sunt foarte clare: da, hotărât reducerii cheltuielii cu aparatul administrativ al statului, mult prea numeroase si ineficiente" (...) "Dar în același timp cred că orice loc de muncă în sectorul public sau privat trebuie protejat în acestă perioadă", a declarat Mircea Geoană.

Săptămâna trecută, Emil Boc a cerut miniștrilor ca până pe 14 august să găsească soluții prin care toate agențiile guvernamentale să fie restructurate pentru reducerera cheltuielilor administrației publice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri