În luna ianuarie a acestui an, tabloidul american National Enquirer scria că artistul este pe moarte din cauza unei boli genetice rare.
Primele zvonuri au apărut în decembrie 2008, însă acestea au fost infirmate de purtătorul de cuvânt al lui Jacko. Cu toate acestea, tabloidul National Enquirer a tras un semnal de alarmă privind starea de sănătate a artistului, care era în pericol din cauza dependenței de calmante și alcool.
O sursă din anturajul megastarului mărturisea, atunci, că boala de care suferea Jackson evolua foarte rapid. "Este tragic. Calmantele și alcoolul i-au venit de hac. Singura soluție pe care a găsit-o pentru a face față scandalurilor sexuale, a fost să-și ascundă durerea cu ajutorul abuzului de substanțe. Dar dependența este cea care îl va ucide", a mai declarat, atunci, aceeași sursă.
Potrivit articolului din National Enquirer, mușchii și plămânii se deteriorau, iar artistul făcea eforturi pentru a sta în picioare mai mult de o oră.
La începutul anului, Ian Halperin, autor al biografiei lui Michael, confirma că regele muzicii pop suferea de o boală genetică extrem de rară, deficiența Alpha 1-antitrypsin, care îi afecta plămânii și ficatul.
"Michael ar trebui să fie supus unei proceduri de transplant de plămâni, dar pentru că este extrem de slăbit, nu ar rezista operației. Din această cauză el ia calmant după calmant." declara Halperin pentru National Enquirer.
Joi noapte, la șase luni după apariția articolului în National Enquirer, regele muzicii pop a murit la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.