Kosovo a făcut un pas important vineri spre integrarea în comunitatea internațională, obținând aderarea la FMI, primul organism important din care va face parte, relatează AFP. FMI a anunțat că Republica Kosovo va deveni al 186-lea membru, după un vot favorabil al membrilor în acest sens.
El va fi urmat de instituția-soră din Washington, Banca Mondială, care are deja un birou la Priștina.
Rezultatul votului nu a fost o surpriză, având în vedere procedura. De fapt, cea mai importantă etapă fusese depășită: ea consta în demararea procesului de aderare, ceea ce necesită o majoritate calificată din partea celor 24 de țări și grupuri de țări din consiliul de administrație.
Kosovo și-a declarat independența în februarie 2008, dar nu a reușit să obțină recunoașterea ei la ONU, din cauza veto-ului Rusiei. Moscova este alături de aliatul ei tradițional Serbia, care consideră Kosovo ca fiind provincia sa.
Adunarea Generală a ONU a cerut în octombrie Curții Internaționale de Justiție să se pronunțe pe tema caracterului legal al independenței țării. Însă, în cadrul FMI, Rusia nu beneficiază de aceeași putere de blocaj.
"Erau puține șanse să împiedicăm aderarea Kosovo la FMI", a recunoscut joi președintele sârb, Boris Tadici. Premierul Mirko Cvetkovic a spus că, pentru țara sa, "important este că provincia Kosovo nu poate deveni membră ONU".
FMI s-a limitat la a anunța vineri seară votul favorabil , dar procedura nu s-a încheiat. Ea mai are nevoie de semnătura autorităților de la Priștina, care trebuie să accepte statutul FMI. "Înainte de semnarea statuturilor, Republica Kosovo trebuie să ratifice formal, conform legislației sale, Articolele din acord și toți termenii și condițiile din rezoluția Consiliului guvernatorilor și să confirme că a luat toate măsurile necesare pentru a-i permite respectarea tuturor acestor obligații", a explicat FMI.
Ministrul kosovar de Finanțe se declarase de marți foarte optimist cu privire la rezultatul votului. Pentru Priștina, integrarea în FMI va permite acestei țări, printre cele mai sărace din Europa, să atragă investiții străine.
Printre statele care nu sunt membre FMI nu mai figurează decât Cuba și Coreea de Nord, Taiwan, care este desemnat drept "provincie a Chinei", precum și microstate.