Ultimele Stiri· 2 min citire

Județul Covasna ar putea face parte din proiectul "Drumul European al boilor"

Județul Covasna ar putea face parte din proiectul "Drumul European al boilor"

Județul Covasna ar putea face parte din proiectul "Drumul European al boilor"

Publicat4 feb. 2009, 19:59
Actualizat4 feb. 2009, 23:12
SursăNewsIn

Județul Covasna ar putea face parte din proiectul european "Drumul european al boilor", coordonat de Germania, prin care se dorește reconstruirea traseului parcurs pe vremuri de o rasă de bovine renumită în Europa și prin care se promovează tradiții gastronomice, culturale sau turistice.

Directorul Asociației Intreprinzătorilor Mici și Mijlocii din Covasna (ASIMCOV), Vajda Lajos, a declarat corespondentului NewsIn că această oportunitate s-a conturat în urma unei vizite care a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie la cel mai mare târg și expoziție din Europa și din lume, organizat la Berlin, în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale și turismului agrar.

"Leaderul german al proiectului pe lângă partenerii din Austria și Ungaria a căutat și un partener din România, iar Covasna este interesat. Suntem în faza primară a formării parteneriatului, am primit un precontract, coordonatorul proiectului va veni în județ până în luna iunie, după care urmează popularizarea proiectului și atragerea fondurilor", a precizat directorul ASIMCOV.

Vajda Lajos a afirmat că din Covasna unul dintre partenerii viabili ar putea fi Asociația Crescătorilor de Bovine, dar urmează să poarte discuții cu mai mulți.

"Drumul European al boilor" ar reface un traseu vechi care era parcurs pe vremuri de călătorii care transportau marfă dinspre Est spre Vest și invers, iar în locurile de popas erau găzduiți, gustau din specialitățile casei și ale locului și se refăceau înainte de a porni din nou la drum.

Prin acest proiect turiștii ar avea șansa de a se plimba pe acest traseu, călare, cu bicicleta sau cu mașina, în funcție de zonă, și ar putea beneficia de pachete turistice care includ și "Drumul European al boilor".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri