Ultimele Stiri· 2 min citire

Judecătoarea Viorica Costiniu nu s-a pronunțat în ședință publică pe arestări în dosarul "Doi și un sfert", deși legea o impune

Judecătoarea Viorica Costiniu nu s-a pronunțat în ședință publică pe arestări în dosarul "Doi și un sfert", deși legea o impune

Judecătoarea Viorica Costiniu nu s-a pronunțat în ședință publică pe arestări în dosarul "Doi și un sfert", deși legea o impune

Publicat26 mar. 2009, 16:12
Actualizat26 mar. 2009, 16:37
SursăNewsIn

Judecătoarea Viorica Costiniu, de la Curtea de Apel București, nu s-a pronunțat în ședința publică pe cererea DNA de arestare a lui Cornel Șerban, Petru Pitcovici și Gabriel Popoviciu, chiar dacă legea prevede această obligație.

Potrivit articolului 310 alin. 1 din Codul de procedură penală, pronunțările se fac în ședință publică de către președintele completului, asistat de grefier.

Jurnaliștii care așteptau un verdict în cazul celor trei reținuți din dosarul lui Popoviciu au aflat de la avocați că cei trei nu au primit mandate de arestare pentru 29 de zile. 

DNA a depus pe numele judecătoarei o sesizare la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru a fi cercetată disciplinar, acuzată fiind de „executarea funcției cu rea credință”.

Costiniu a judecat în aprilie 2008 o plângere a fostului judecător Gheorghe Cuzuc, învinuit în dosarul „Poșta Română”. DNA i-a transmis judecătoarei că plângerea împotriva urmăririi penale este inadmisibilă, dar judecătoarea a insistat să primescă dosarul original. După ce a fost refuzată de procurorii DNA, pe motiv că actele din dosar nu sunt publice judecătoarea Costiniu l-a amendat pe Doru Țuluș, șeful secției a 2-A din DNA cu 500 de lei.

Numele fostului magistrat apare și în dosarul Băneasa Investment în care au fost reținuți Puiu Popoviciu, Cornel Șerban și Petre Pitcovici. În acest moment, sesizarea DNA este în lucru la CSM.

Pe de altă parte, Viorica Costiniu nu recunoaște că s-a pronunțat pentru eliberarea celor trei în ședință secretă. „Nu este adevărat, ședința a fost publică. Era sala plină”, a declarat joi, pentru Newsin, judecătoarea Costiniu. 

Cu toate acestea, ziariștii nu au fost lăsați să intre în sală. Cu referire la abținerea de la judecată, Costiniu a arătat că „nu am avut foarte multe abțineri la viața mea, la fel și recuzări. Nu discut nimic de niciuna dintre hotărâri”.  

Cornel Șerban, fostul șef DGIPI, Petru Pitcovici, de la DGA, și omul de afaceri Gabriel Popoviciu nu au primit mandate de arestare preventivă, joi dimineață, de la Curtea de Apel București, însă decizia poate fi atacată.

Viorica Costiniu este perședintele Asociației Magistraților din România. La ședința de bilanț din acest an a CSM, Viorica Costiniu a avut un mic conflict cu președintele Traian Băsescu care a avertizat-o că o evacuează din sala de ședință.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri