Janet Jackson l-ar putea înlocui pe fratele său Michael în câteva dintre concertele programate pe arena O2 din Londra, potrivit unor surse care au declarat cotidianului The Sun că promoterii AEG au început deja negocierile în acest sens, informează The Telegraph.
Promoterii AEG Live poartă discuții cu frații lui Michael Jackson pentru a-l înlocui la câteva dintre concerte. Cei patru membri din Jackson 5 ar putea apărea de asemenea pe scena O2 ca trupă de backing dacă unele dintre cele 50 de concerte programate vor avea loc.
"Au avut loc câteva discuții, iar lucrurile par să fie pozitive. Jackie, Tito, Jermaine și Marion au fost de asemenea contactați pentru a apărea pe scenă ca trupă de backing", a declarat o sursă pentru The Sun.
Ideea aparține se pare companiei AEG Live care se va confrunta cu pierderi mari dacă show-urile vor fi anulate. Cântăreții de backing, dansatorii și efectele speciale sunt deja pregătite pentru seria de spectacole care erau programate între 13 iulie 2009 și martie 2010.
Promoterii au anunțat deja că fanii care vor să-și anuleze biletele își vor primi banii înapoi, însă au refuzat să comenteze în legătură cu faptul că spectacolele ar putea continua cu cântăreți înlocuitori sau folosind imagini digitale.
Janet Jackson l-a omagiat pe fratele său la Black Entertainment Awards în Los Angeles. "Pentru voi, Michael a fost un idol, pentru noi el este familie. Va rămâne mereu în inimile noastre", a spus aceasta spectatorilor.
Peste 800.000 de bilete cu prețuri de până la 1.000 de lire au fost vândute pentru concertele de la Londra din cadrul turneului despre care s-a spus că va fi cel mai scump și mai avansat din punct de vedere tehnic organizat vreodată.
Un spectacol în memoria lui Michael Jackson este planificat pentru luna septembrie a acestui an, pe lista celor care vor urca pe scenă fiind vehiculați cântăreți precum Diana Ross, Bruce Springsteen, Stevie Wonder și Barbra Streisand.
Vedeta muzicii pop Michael Jackson, care a cunoscut consacrarea încă din copilărie și a marcat pentru zeci de ani lumea dansului cu ritmul său exuberant, a murit joi, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac.
Decesul a fost constatat într-un spital din Los Angeles unde fusese transportat de urgență, vestea provocând o undă de șoc pe măsura celebrității planetare a celui supranumit "regele popului", care a concertat inclusiv în România, în 1992 și 1996.