Tribunalul Bucureşti a dispus emiterea de mandate de arestare pentru 29 de zile pe numele lui Iustin Covei, dar şi pentru alte 13 persoane, în dosarul cardurilor clonate instrumentat de DIICOT. Decizia instanţei poate fi atacată cu recurs.
Iustin
Covei, fiul unui judecător craiovean, şi celelalte persoane reţinute de
procurorii DIICOT în cazul cardurilor clonate au fost aduşi, vineri, la
Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, în jurul
orei 13:30. Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a lui
Iustin Covei, precum şi a altor 13 persoane.
Învinuirile care le sunt aduse celor 14 sunt constituire de grup infracţional şi infracţiuni de comerţ electronic.
Procurorii au respins, vineri dimineaţă, şase plângeri la ordonanţele de reţinere, în acest moment redactând referatul de propunere arestare, care va ajunge la instanţă.
Procurorii
Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism – Structura centrală şi Serviciul Teritorial Craiova,
împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei
Organizate Bucureşti şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate
Craiova, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat joi 29 de percheziţii
domiciliare la mai multe adrese din municipiile Craiova, Constanţa şi
Bucureşti, în vederea destructurării unor grupări organizate
specializate în fraude cu cărţi de credit.