Doi medici norvegieni care au petrecut șase zile în Fâșia Gaza au declarat luni că suspectează armata israeliană că folosește o armă puțin cunoscută. Este vorba despre DIME (Dense Inert Metal Explosive), ce produce o explozie foarte puternică pe o rază limitată.
Medicul Mads Gilbert a explicat că este vorba despre o generație nouă de explozibili foarte puternici într-o cantitate scăzută, a căror putere se disipează pe o arie de cinci, până la 10 metri.
Mads Gilbert, în vârstă de 61 de ani, și colegul său Erik Fosse, în vârstă de 58 de ani, au fost trimiși în Fâșia Gaza în 31 decembrie, de asociația umanitară norvegiană NORWAC, o organizație neguvernamentală propalestiniană. Ei au declarat că au observat, în cursul zilelor petrecute la spitalul Al-Shifa din Gaza, răni grave ce sugerează folosirea unor proiectile de tip DIME.
Cei doi nu au văzut victimele afectate direct de DIME, însă sunt convinși că un număr de amputări foarte brutale, fără răni provocate de șrapnel, ar putea fi provocate de arme de tip DIME. Gilbert a citat și studii potrivit cărora rănile provocate de arme DIME pot provoca forme mortale de cancer în decurs de câteva luni.
"Există suspiciuni că Gaza este folosită în prezent ca laborator de teste pentru noi arme", a declarat Gilbert.
Tehnologia DIME este cunoscută de la începutul anilor 2000. Gilbert a mai acuzat Ierusalimul că a folosit astfel de arme și în 2006, în timpul războiului din Liban, dar și în Fâșia Gaza, înainte de ofensiva lansată în 27 decembrie.