Ultimele Stiri· 4 min citire

Isărescu va primi un nou mandat la BNR iar PDL va propune un candidat în locul lui Dijmărescu

Isărescu va primi un nou mandat la BNR iar PDL va propune un candidat în locul lui Dijmărescu

Isărescu va primi un nou mandat la BNR iar PDL va propune un candidat în locul lui Dijmărescu

Publicat8 sept. 2009, 15:58
Actualizat9 sept. 2009, 02:24
SursăNewsIn

Mugur Isărescu este propus ca guvernator al BNR pentru următorii 5 ani, prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, va fi susținut de PSD, în timp ce PDL îl va susține pe Cristian Popa și va propune un candidat în locul lui Eugen Dijmărescu, au declarat marți surse politice pentru NewsIn.

Mugur Isărescu ar urma, astfel, să își înceapă noul mandat de cinci ani la 11 octombrie 2009, în condițiile în care nu are în prezent contracandidați pentru șefia Băncii Naționale a României (BNR). Acesta ar fi al patrulea mandat pentru Isărescu ca guvernator al BNR.

"Isărescu iese din discuție pentru schimbarea poziției pe care o deține. Doar Parlamentul, când își va da votul final, ar putea să se opună, dar nu cred", au spus surse avizate.

În același timp, doi dintre cei trei membri cu funcție executivă în BNR, respectiv prim-viceguvernatorul BNR (din 2004), Florin Georgescu, și viceguvernatorul Cristian Popa (din 1998), vor fi propuși pentru un nou mandat.

Florin Georgescu, fost ministru de Finanțe în guvernul Văcăroiu la jumătatea anilor '90, va avea susținere în continuare din partea Partidului Social Democrat (PSD), care l-a susținut și în 2004, în timp ce Partidul Democrat Liberal (PDL) va susține candidatura lui Cristian Popa. 
Florin Georgescu conduce, din funcția de prim-vicegurvenator, Comitetul de Supraveghere al băncii centrale, în timp ce Cristian Popa coordonează Comitetul de Politică Monetară.

În schimb, Eugen Dijmărescu, viceguvernator al băncii centrale din 2004 și care conduce Comitetul de Administrare a Rezervelor Internaționale, ar urma să fie schimbat, după toate probabilitățile indicate de sursele citate, în condițiile în care PDL este posibil să propună un nou candidat în funcția respectivă.

Isărescu, în vârstă de 60 de ani, este guvernator al BNR din 1990 și a devenit în acest an cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume, intrând în acest an în Cartea Recordurilor. Trei din cei cinci membri fără funcție executivă în CA sunt susținuți politic în continuare

De asemenea, Parlamentul va propune schimbarea unora dintre cei cinci membri ai CA fără funcție executivă. 

"UDMR o va propune din nou, cel mai probabil, pe Agnes Nagy, iar Napoleon Pop va fi și el propus să rămână ca membru în BNR din partea PNL, ca și data trecută", au mai spus surse politice. 

Conform discuțiilor preliminare, PDL va putea propune încă un mandat pentru funcția de membru în CA, urmând ca Virgiliu Stoenescu, în 2004 susținut de PSD, să fie propus de Partidul Democrat Liberal. În același timp, PSD va putea propune doi membri ai CA, în condițiile în care Maria Ene, în 2004 susținută de PRM, va fi exclusă din conducerea BNR.

"PSD va susține candidatura lui Marin Dinu, în prezent profesor universitar, și, este posibil să îl propună, ca și în 2004, pe Silviu Cerna", au mai spus sursele citate.

Marin Dinu este profesor universitar doctor și decan al Facultății de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București.
Actualul mandat al Consiliului de Administrație al băncii centrale expiră pe data de 10 octombrie, iar noul CA urmează să preia conducerea băncii centrale pe 11 octombrie. Până pe 30 septembrie, Parlamentul trebuie să își dea votul final pentru viitoarea conducere, pentru ca noua structură a BNR să își preia atribuțiile la 10 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

Comisia de Buget Finanțe a trimis marți, o notă către Biroul Permanent prin care atenționa că expiră mandatul pentru Consiliul de Administrație. Procedura parlamentară este deja întârziată, iar birourile permanente reunite trebuie să ia în discuție subiectul și apoi să sesizeze comisiile de specialitate. Vor urma audierile în comisii și, după ce își vor da votul, vor prezenta un raport în plen, care își va da votul final, până pe 30 septembrie, au mai spus sursele.

Actualul Consiliu de Administrație al BNR a fost numit de Parlament la finalul lui septembrie 2004, când PSD se afla la guvernare, la acea dată fiind impus Florin Georgescu în postura de prim locțiitor al guvernatorului, care a coincis și cu retragerea sa din Parlament, iar PRM și UDMR au obținut fiecare câte un reprezentant în CA.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri