Ultimele Stiri· 1 min citire

Isărescu a intrat în Cartea Recordurilor

Isărescu a intrat în Cartea Recordurilor

Isărescu a intrat în Cartea Recordurilor

Publicat16 iul. 2009, 06:01
Actualizat16 iul. 2009, 08:22
SursăNewsIn

Mugur Isărescu a intrat oficial în Cartea Recordurilor ca fiind guvernatorul care a stat cel mai mult la conducerea unei bănci centrale, după ce și-a început mandatul în 1990, conform World Records Academy.

Isărescu, în vârstă de 60 de ani, a coordonat timp de 19 ani politicile economice ale României, fiind considerat de unii premierul "ascuns" al țării.

De asemenea, mulți consideră că echipa condusă de Isărescu, în cadrul BNR, a salvat România de la un colaps asemănător celui din Bulgaria, după ce a crescut rezervele naționale de aur și euro, a temperat inflația și a introdus leul nou. 

Rolul jucat de Isărescu în economia românească este comparat cu cel al lui Laszcek Balcerowicz, care a implementat reformele din Polonia. 

Este singurul politician român membru al Comisiei Trilaterale. De asemenea, este membru al Clubului de la Roma. A fost prim-ministru în perioada decembrie 1999 – noiembrie 2000. 

Deși a deținut această funcție numai un an, mulți spun că Isărescu a început procesul de reformă, continuat apoi de Adrian Năstase și Călin Popescu – Tăriceanu. În 1999, Isărescu a deschis negocierile cu Uniunea Europeană, proces încheiat în 2004. 

Isărescu este autorul a numeroase articole și cărți de economiei. El este și doctor în economie (Academia de Studii Economice, București). 

World Records Academy este principala autoritate la nivel mondial în certificarea recordurilor.  

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri