Directorul general al FRF e mulțumit de atitudinea celor chemați sub tricolor de Răzvan Lucescu și ne aduce aminte că în meciul cu Franța de la Constanța jucătorii noștri nu au trecut centrul terenului în repriza a doua.
Între vocile puternice care au sărit în apărarea selecționerului se remarcă inclusiv cea directorului general al FRF, Ionuț Lupescu, parte în acest conflict atât timp cât a girat numirea lui Răzvan Lucescu pe banca tehnică a naționalei.
“Atacurile către Răzvan vin de la persoane care nu sunt specialiste în fotbal. Ei sunt oameni de afaceri și vor să își vândă marfa. Impasul financiar i-a determinat să fie agresivi, disperați chiar, dar confundă echipa națională cu echipele lor de club, unde ei fac transferuri, fac antrenamente și îi impun antrenorului formula de start sau lotul pentru cupele europene. Dacă nu au rezultate cu echipele de club, vor să crească valoarea propriilor jucători prin intermediul naționalei", a declarat Lupescu, citat de sport.ro.
De asemenea, acesta este optimist cu privire la viitor și se uită cu mânie la trecut: "Suntem la începutul unui nou drum, se vede o schimbare în bine. Atitudinea este alta, fotbaliștii dau totul pe teren, iar selecționerul nu poate fi controlat și nu are niciun fel de interese proprii. Mulți dintre jucători au evoluat pentru prima dată în fața a 80.000 de oameni și în fața unei echipe atât de valoroase. Ne-am apărat corect, dar nu uitați că în meciul cu Franța de la Constanța nu am trecut centrul terenului în repriza secundă".