Antrenorul lui Dinamo, Ion Marin, a declarat, duminică, după meciul cu FC Brașov, că elevii săi au arătat ca o echipă în adevăratul sens al cuvântului și au obținut o victorie muncită.
"O victorie muncită, chiar i-am felicitat pe băieți că au arătat ca o adevărată echipă. Meciul putea fi încheiat la ratarea lui Andrei Cristea, la două minute după gol. Gazdele au dominat repriza a doua, dar s-au bazat doar pe lovitura de cap al lui Zaharia. Cele trei puncte sunt importante, pentru că ne mențin în plutonul fruntaș. Am avut probleme pe părțile laterale, unde Brașovul are jucători foarte buni", a spus Marin.
Tehnicianul roș-albilor are încredere că echipa din Ștefan cel Mare este capabilă să obțină un rezultat bun în meciul cu Galatasaray, în grupele Ligii Europa: "Urmează Galatasaray, sper să ne recuperăm fizic și să obținem un rezultat pozitiv în Turcia".
Antrenorul lui FC Brașov, Viorel Moldovan, era foarte dezamăgit de scorul final al partidei cu Dinamo, mai ales că echipa sa a avut foarte multe ocazii de gol: "E frustrant să joci, să beneficiezi de ocazii, să aduci mingea în fața porții, dar să ratezi tot. Ar fi trebuit să avem golgheterul campionatului la cât am ratat în acest an. În plus, suntem taxați imediat. Dinamo a fost o echipă pragmatică".
Antrenorul brașovenilor a declarat că prestația centralului Cristian Balaj a lăsat de dorit: "Cristian Balaj a fost o mare dezamăgire, dar mai mult nu vreau să comentez. Nu vreau să găsesc o scuză în arbitraj, pentru că trebuie să vedem ce facem bine și ce nu, însă rămâne un 'dar'".
Echipa pregătită de Ion Marin, Dinamo, a învins, duminică, în deplasare, pe FC Brașov, scor 1-0, și astfel formația de sub Tâmpa a înregistrat primul eșec pe teren propriu de la revenirea în primul eșalon, care s-a produs anul trecut. În urma acestui rezultat, Dinamo a acumulat 17 puncte și a urcat momentan pe locul 5, iar FC Brașov a rămas cu 16 puncte și a căzut pe locul 6.