Ultimele Stiri· 1 min citire

Învățătorii și educatorii debutanți ar putea primi de aproape trei ori salariul pe economie

Învățătorii și educatorii debutanți ar putea primi de aproape trei ori salariul pe economie

Învățătorii și educatorii debutanți ar putea primi de aproape trei ori salariul pe economie

Publicat3 iun. 2009, 13:48
Actualizat11 iun. 2009, 07:04
SursăNewsIn

Grila de salarizare discutată la Ministerul Educației propune pentru învățătorii și educatorii debutanți, salarii de 2,9 ori mai mari decât salariul minim pe economie, potrivit reprezentanților sindicatelor din învățământ.

Până în prezent coeficientul era stabilit la 2, în urma negocierilor. "Nu am evoluat prea mult cu negocierile azi (miercuri, n.r.) la minister. Singura schimbare a fost la salariile educatoarelor și învățătoarelor debutante, care aveau cele mai mici lefuri din grilă. Ele au fost mărite la 2,9 ori salariul minim pe economie, urmând ca, după definitivat, coeficientul să crească la 3,04", a explicat secretarul general al Federației Educației Naționale (FEN), Constantin Ciosu.

Grila de salarizare propusă de Ministerul Educației va fi discutată ulterior cu reprezentanții celorlalte ministere la Ministerul Muncii.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri