Interpolul a lansat marți o alertă mondială de tip "orange notice" cu privire la 83 de saudiți și doi yemeniți, suspectați că au legături cu al-Qaida și care sunt căutați de Arabia Saudită, care îi bănuiește că pregătesc atentate din străinătate, relatează AFP.
Este pentru prima oară când o alertă Interpol privește un număr atât de mare de persoane, a precizat organizația internațională, care publică identitatea, fotografiile și vârsta suspecților pe site-ul său.
Suspecții, majoritatea cu vârsta între 20 și 35 de ani, sunt suspectați că au părăsit Arabia Saudită mergând în special în Irak și Afganistan. Ei sunt considerați de autoritățile saudite ca fiind "extrem de periculoși, violenți, sinucigași și posibil înarmați", fiind căutați în toată lumea, dar mai ales în Orientul Mijlociu, potrivit comunicatului Interpolului.
"Arabia Saudită vrea să se asigure că toate țările membre Interpol sunt avertizate că acești oameni sunt periculoși și că activitățile lor reprezintă amenințări pentru securitate, nu doar pentru a Arabiei Saudite, ci pentru a întregii regiuni și a întregii lumi", potrivit secretarului general al Interpol, Ronald K. Noble.
"Se apropie data de 26 februarie 2009, când se împlinesc 16 ani de la primul atentat la World Trade Center (New York), de aceea trebuie să fim deosebit de vigilenți", a subliniat el într-un comunicat.
Interpolul nu a precizat ce anume a determinat Arabia Saudită să lanseze această alertă.
Contactat de AFP, generalul Mansour al-Turki, purtătorul de cuvânt al Ministerului saudit de Interne, a declarat că serviciile sale nu știu unde se află cei de pe listă și alerta este destinată să "facă presiuni asupra lor pentru a le limita mișcările".
Alertele de tip "orange notice" sunt în mod obișnuit folosite de Interpol pentru a alerta autoritățile din cele 186 de țări membre cu privire la materiale periculoase sau acte criminale "susceptibile să reprezinte o amenințare pentru siguranța publică". Cea mai recentă datează din decembrie 2008, când Interpolul a difuzat la cererea Salvadorului identitatea a cinci presupuși membri ai unei bande, condamnați pentru crimă, răpiri și trafic de droguri, pentru a semnala faptul că aceștia evadaseră dintr-o închisoare.
Alertele roșii, care nu sunt difuzate de Interpol decât după ce primește mandatele de arestare ale țării solicitante, sunt folosite pentru a cere arestarea persoanelor căutate și extrădarea lor.
Peste 13.000 de persoane căutate, care au legături cu activități teroriste, sunt înregistrate în băncile de date ale Interpolului.