Polițiștii au renunțat la proteste și trec la negocieri. Joi dimineață, s-au întâlnit cu ministrul de Interne, Dan Nica. De la ora 11 reprezentanții polițiștilor trebuiau să se întâlnească la Cotroceni cu Șeful Statului. Întâlnirea a fost anulată, urmând să fie reprogramată, din cauza că una dintre organizațiile sindicale nu a dorit să participe la negocieri alături de cealaltă.
"Am luat cunoștință de invitația instituției prezidențiale de a discuta astăzi la 11.00. Ne-am prezentat într-o componență de 5 persoane, am așteptat, dar din nefericire am fost informați că cele două sindicate care reprezintă interesele salariaților din Ministerul de Interne trebuie să desfășoare un dialog separat. Colegii noștri de la celălalt sindicat (Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual - n.red.) refuză să se prezinte la discuții", a spus vicepreședintele confederației sindicale Meridian, Adrian Anania.
Anania a spus că Iulian Fota, consilierul președintelui Traian Băsescu, i-a informat că întâlnirea se anulează și se va programa o altă dată în care se va discuta separat cu fiecare sindicat.
Anania a afirmat că va face o întâlnire de urgență a Consiliului Național a confederației sindicale Meridian, în urma căreia vor stabili formele de protest pe care le vor adopta.
Discuțiile de la Palatul Cotroceni, anunțate pentru joi, vor fi reprogramate după ce sindicatele din Ministerul Administrației și Internelor, care organizează acțiuni de protest, vor cădea de acord asupra componenței delegației pentru întâlnirea cu șeful statului, informează Președinția.
"Președintele Traian Băsescu rămâne în continuare preocupat de găsirea unor soluții la problemele semnalate de sindicaliști și speră ca întâlnirea să aibă loc cât mai curând", se precizează într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.
La întâlnirea care ar fi trebuit să aibă loc la ora 11.00 la palatul Cotroceni, au mai venit ministrul Internelor, Dan Nica, și ministrul finanțelor, Gheorghe Pogea.
Reprezentanții polițiștilor s-au întâlnit joi dimineață, înaintea vizitei programate la Cotroceni, cu ministrul Nica.
"Noi speram ca, ieri (miercuri, n.red.), la ședința de Guvern, să se fi luat o decizie favorabilă, având în vedere protestele pe care le-am desfășurat în cele trei zile și situația destul de gravă în care se află instituția, din punct de vedere al fondurilor alocate" a declarat președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Marin Gruia, înaintea întâlnirii de la Ministerul Internelor.
Potrivit lui Gruia, în ședința de miercuri, Guvernul a luat în discuție un proiect de hotărâre de Guvern prin care Ministerul Internelor să închirieze mai multe imobile pentru polițiștii care sunt detașați și nu au locuință.
"Acel proiect de hotărâre de Guvern am înțeles că a fost luat în discuție ieri. Sperăm să se rezolve această situație, deși era o situație care putea fi rezolvată de mai mult timp, prin acea hotărâre de Guvern", a mai spus Marin Gruia.
Miercuri, 500 de polițiști au ieșit în stradă pentru a treia zi consecutiv. Șeful statului a stat de vorbă cu polițiștii care protestau în fața Guvernului și i-a invitat la negocieri.
Polițiștii cer să primească în continuare bani de chirie și să le fie plătite orele suplimentare. Oamenii legii vor de asemenea să se facă și angajări, pentru reducerea deficitului de posturi.
Citește și Băsescu i-a invitat la Cotroceni pe reprezentanții polițiștilor care au protestat în fața Guvernului