Agenții economici sau cetățenii îi vor putea reclama pe inspectorii sanitari corpuți la un număr de telefon pus la dispoziție de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a anunțat președintele agenției, Marian Zlotea.
"Rugăm operatorii din industria alimentară sau cetățenii, care sunt obiectul sau martorii unor astfel de fapte, să ne aducă la cunoștință aceste situații nedorite, fie la Telverde: 0800.826.787, fie la adresa de e-mail: office@ansv.ro", atenționează președintele ANSVSA, Marian Zlotea.
Potrivit acestuia, ANSVSA nu va tolera faptele de corupție săvârșite de persoane neabilitate care au folosit legitimații false, fie inspectori care au solicitat sau primit sume de bani necuvenite, de la operatorii din industria alimentară. Pentru aceasta, Autoritatea Veterinară va semna un protocol cu Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Conform ANSVSA, pentru a evita astfel de situații autoritatea informează că orice inspector, care efectuează o activitate de control oficial, trebuie să prezinte agentului economic pe care îl verifică legitimația de serviciu eliberată de Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, vizată la zi, precum și ordinul de deplasare (delegație).
În plus, ordinul trebuie să conțină numele, prenumele și funcția inspectorului, numărul delegației, tematica de control, destinația (locul) în care se desfășoară controlul; perioada (durata) în care se desfășoară activitatea de control; ștampila și semnătura conducerii (director sau coordonator).