Președintele Traian Băsescu se bucură de cea mai mare încredere din partea românilor, iar la viitoarele alegeri este cotat cu cele mai mari șanse, potrivit ultimului sondaj INSOMAR. Și PD-L are cele mai mari șanse să câștige viitoarele alegeri.
La următoarele alegeri prezidențiale, Traian Băsescu ar obține 35,7% din voturi. Următorul pe lista preferințelor românilor ar fi Mircea Geoană cu 29,6%, urmat de Crin Antonescu cu 16,8 procente.
Corneliu Vadim Tudor ar obține 11,9% din voturile electoratului, Radu Duda ar obține 2,7 procente.
Raportat la luna aprilie, Traian Băsescu a scăzut ușor cu 3% (de la 38,1% aprilie, 37,5% în mai, la 35,7% prezent), în timp ce Mircea Geoană a înregistrat o creștere de aproximativ 9 procente (de la 20,8% aprilie, 24,3% în mai, la 29,6% prezent). Singurul candidat la alegerile prezidențiale cu o evoluție oscilantă a intențiilor de vot este Crin Antonescu (20,1% în aprilie, 15,7% în mai, 16,8% în iulie).
Actualul președinte este personalitatea politică care beneficiază de cel mai mare grad de încredere din partea românilor, 30,3%. Este urmat de liderul PSD Mircea Geoană cu 26,3% și de președintele liberalilor, Crin Antonescu, cu 19,7 procente.
PD-L conduce în preferințele electorale al românilor
Dacă ar merge la vot, 32,6% dintre români ar vota cu Partidul Democrat Liberal. Pe locul doi se clasează Alianța PSD+PC cu 32,2% din preferințe. Locul al treilea ar fi ocupat de PNL cu 16,5%. PRM ar obține 11,2% din voturi, în timp ce UDMR ar primi 5,8 procente. 32% dintre subiecți au declarat că nu votează, nu sunt hotărâți ori nu au dat un răspuns, iar 1,7 ar vota cu alt partid.
La întrebarea "Cine deține acum puterea în România?", 31.3% dintre cei care au răspuns consideră că puterea este deținută de PDL + PSD. Pe locul doi se clasează președintele cu 30,9%, urmat de PD-L cu 12,5 procente și PSD cu 8.9%. Pe locul 5 se clasează premierul cu 3,7 procente.
Studiul a fost realizat de INSOMAR în perioada 4 - 12 iulie 2009, pe un număr de 2416 de persoane, fiind reprezentativ pentru populația României cu vârsta de 18 ani și peste. Interviurile au fost realizate în toate județele țării și în cele 6 sectorare ale Municipiului București, fiind incluse în eșantion 74 localități urbane și 71 localități rurale. Eroarea maximă admisă pentru rezultatele obținute, garantată cu o probabilitate de 95%, este de 2%.