Înalta Curte de Casație va decide, pe 11 iunie, dacă va restitui procurorilor DNA, pentru refacerea urmăririi penale, dosarul în care a fost trimis în judecată senatorul Miron Mitrea.
Avocații lui Mitrea și ai Irinei Jianu, trimisă și ea în judecată în această cauză, au invocat mai multe excepții care, în opinia lor, ar duce la restituirea dosarului.
Pentru Mitrea, avocatul Ovidiu Budușan a susținut că acesta a fost trimis în judecată pentru o altă faptă decât pentru cea pentru care a fost anchetat. Budușan a explicat spunând că inițial s-a început urmărirea penală față de Mitrea pentru o faptă de luare de mită, care avea "o anumită bază factuală". Ulterior, însă, procurorii au extins urmărirea penală față de Irina Jianu, acuzată că i-a dat mită fostului ministru al Transporturilor, fără să facă acest lucru și față de Mitrea, deși extinderea afecta și descrierea faptei acestuia. "Consider că procurorul a omis intenționat să extindă urmărirea penală față de Miron Mitrea pentru a evita să ceară avizul Senatului, întrucât la data la care s-a extins deja se validaseră mandatul senator", a susținut Ovidiu Budușan.
Avocatul Irinei Jianu, fostul procuror general adjunct al României, Gabriela Ghiță - judecată la rândul ei pentru corupție, a invocat și ea mai multe nereguli, una dintre ele fiind că procurorii care au instrumentat dosarul, Lucian Papici și Mariana Alexandru, nu erau legal învestiți.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai decis, marți, să amâne soluționarea cererii avocatului lui Mitrea, Ovidiu Budușan, de atașare la acest dosar a unor interceptări telefonice făcute de procurori pentru momentul la care în acest dosar se vor discuta probatoriile. Concret, Budușan a spus în fața instanței că la momentul când au cerut aviz Camerei Deputaților pentru urmărirea penală a lui Mitrea, anchetatorii au făcut referire la un volum de interceptări telefonice pe care nu le-au mai atașat la dosar. Procurorul de ședință al DNA a afirmat că acest lucru nu s-a întâmplat pentru că procurorul a considerat apoi că aceste interceptări nu mai au relevanță pentru dosar.
Miron Mitrea a fost trimis în judecată, pe 5 martie, de procurorii anticorupție, pentru că ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector șef adjunct al ISC, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor la casa mamei senatorului.
Potrivit unui comunicat al DNA, fostul ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței (M.L.P.T.L.), în perioada 2000-2004, este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracțiunea de corupție, și uz de fals, în legătură directă cu infracțiunea de corupție.