Ultimele Stiri· 2 min citire

În urma cazului Gorbunov au fost aduși în penitenciare 14 deținuți grav bolnavi

În urma cazului Gorbunov au fost aduși în penitenciare 14 deținuți grav bolnavi

În urma cazului Gorbunov au fost aduși în penitenciare 14 deținuți grav bolnavi

Publicat6 feb. 2009, 15:00
Actualizat10 feb. 2009, 10:29
SursăRealitatea TV

Efect de bumerang, după eliberarea lui Gorbunov. 14 deținuți învoiți pe motive medicale care nu s-au întors la timp în închisori au fost adunați de polițiști și readuși după gratii. Numai că cei mai mulți dintre aceștia sunt oameni care suferă de boli incurabile sau care s-au aflat în ultimii ani sub tratament intensiv în spitalele civile.

Emil Nicola are 61 de ani și a fost condamnat la 25 de ani de închisoare din care mai are de executat cinci. Justiția l-a găsit vinovat pentru că și-a omorât tatăl într-un acces de furie. În urmă cu patru ani a fost însă diagnosticat cu artrită, iar medicii specialiști au recomandat de mai multe ori să fie operat.

"M-am operat la SJU Târgu Jiu", a spus Emil Nicola, care a explicat că a cerut întreruperea pedepsei pentru că procesul de vindecare a fost unul foarte îndelongat.

S-a întors la Penitenciar înainte să expire învoirea, dar boala a avansat. În mai 2008 a făcut o nouă cerere de întrerupere a pedepsei care era valabilă trei luni. În libertate, medicii nu au mai reușit să-i salveze o parte din piciorul stâng. Bolnavul-deținut a rămas imobilizat acasă. În șase luni de când ar fi trebuit să revină în penitenciar, Nicola a fost vizitat de trei ori de polițiști. Ultima oară, după declanșarea scandalului legat de eliberarea lui Serghei Gorbunov.

"În ultimele zile, structurile teritoriale au intensificat măsurile de urmărire a persoanelor pentru care instanțele au dispus măsuri de întrerupere sau suspendare a executării pedepsei, activități ce se execută de toate formațiunile de poliție de pe toate liniile de muncă", a spus Georgian Dragomir, ofițer Serviciul Urmăriți.

Ion Miriță era internat în spital în București pentru tratarea cancerului, a văzut scandalul cu Gorbunov, vânătoarea de deținuți și s-a întors singur în penitenciar. Este un deținut care de aproape 20 de ani se chinuie să-și încheie socotelile cu societatea, dar nu reușește din cauza unei boli foarte grave - cancer. Se întâmplă la penitenciarul Slobozia.

Bărbatul mai are de ispășit șapte luni de pedeapsă pentru furt, însă trebuie să meargă în continuare la spital. Iar toată viața lui se desfășoară între celulă și drumuri dese, sub pază, la tratamentele cu citostatice.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri