În editorialele este analizată situația României după terminarea Crăciunului

În editorialele este analizată situația României după terminarea Crăciunului
Editorialiștii analizează modul în care și-au petrecut românii sărbătorile până în acest moment.
Ovidiu Nahoi ne arată în Adevărul ce poate fi "O provocare pentru 2010"
Guvernele trebuie să construiască nu doar autostrăzi, ci și spații publice.
Ne pregătim să trecem pragul unui an în care cuvântul „modernizare" va domina discursul oficial al Guvernului și majorității care îl susține. Sună promițător. Există însă și riscul ca termenul generos de „modernizare" să se transforme, în timp, într-o lozincă, într-o vorbă de clacă, într-un banc și subiect de glumă, într-o ocară. Nu ar fi prima dată. Demagogi de toată mâna deja au golit de conținut termeni precum „consens", „reformă", „parlamentar", „economie de piață", „deontologie", „partid", ba chiar „revoluție" și „democrație". Nu suntem încă la Moscova, acolo unde cuvântul „democrat" echivalează cu o înjurătură. Dar putem ajunge.
Prin „modernizare", România ar trebui să devină o țară în care oamenii să accepte ușor diferențele și în care să-ți facă plăcere să trăiești. „Modernizarea" nu trebuie să fie un ciocan de partid, cu care unii să le dea în cap altora. „Modernizarea" nu se face prin ucaz. Nu suntem în Rusia din vremea lui Petru cel Mare, în Principatele Unite din vremea lui Cuza ori în Turcia lui Atatürk. Nu suntem o societate alcătuită dintr-un mic grup de elite proeuropene, o clasă boierească arhaică și o masă amorfă de mujici. Putem să decidem noi, pentru noi, calea de urmat.
Marian Sultănoiu afirmă în Gândul că președintele este "nașul la Cotroceni: cel ce le-a dat nume"
Președintele e nașul lor. Îi ia, îi crește, le dă un loc de muncă, un nume. De exemplu, Negoiță, fostul premier desemnat, se numește în intimitatea prezidențială, "Livache". Fosta sa consilieră și purtătoare de cuvânt, Adriana Săftoiu, era în clipele destinse ale președintelui "Pufuleț". Unii spun că, în dialogul direct, actualul premier este numit, uneori, "Milu". Apoi, "dragă Stolo" a făcut și el, epocă. Nici adversarii politici n-au fost înnobilați, vreodată, cu un cât de neînsemnat pronume de reverență. Fostul premier era "Căline", fostul contracandidat la președinție se numea "Adriene" - o sechelă rămasă de la pronunția prenumelui Adriean, purtat de Videanu -, iar Geoană a fost, este și va rămâne, simplu, pitoresc, nicolaescian, "Mircea". Pe timpuri, președintele partidului din care făcea parte Traian Băsescu se numea, pur și simplu, "Petre, ești cel mai bun!". Mogulii, doar pentru că trebuie să poarte un nume spre a fi identificați, la bucată, atunci când va fi cazul, se numesc Felix, Vântu sau "rușine, Dinu Patriciu!". O mai veche cunoștință de-a sa, Liviu Dragnea, fost democrat, actualmente unul dintre liderii social-democraților, a fost botezat de Băsescu, din motive greu identificabile, "Teroristul".
Horia Ghibuțiu ne dezvăluie în Evenimentul Zilei "Ce rămâne după spoiala Sărbătorilor"
Secvențe definitorii pentru modul în care s-a petrecut în România, surprinse la Sinaia de o televiziune de știri în a doua zi de Crăciun, printr-un colțișor de fereastră împodobit cu o instalație electrică: președintele Traian Băsescu și prima-doamnă a țării, prinși într-o horă, pe acorduri tradiționale românești; președinta Camerei Deputaților, Roberta Anastase, aplaudând refrenul „S-o facem lată”; sărbătorita zilei, ministrul Elena Udrea, țopăind în „Dansul pinguinului”, figură obligatorie, în ultima vreme, la toate nunțile, botezurile și alte chermeze autohtone; premierul Emil Boc, fandând pe prăfuita, dar nelipsita melodie-imn a mișcării reggaeton, „El meneaito y ahi! Ahi! Ahi!...”.
Să recunoaștem, acest potpuriu demodat, însă extrem de popular, putea fi văzut în multe alte locuri în care românii s-au întâlnit pentru a petrece cum se cuvine Sărbătorile de Iarnă.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























