Ultimele Stiri· 1 min citire

În Beijing a nins abundent, la începutul lunii noiembrie

În Beijing a nins abundent, la începutul lunii noiembrie

În Beijing a nins abundent, la începutul lunii noiembrie

Publicat10 nov. 2009, 11:42
Actualizat15 nov. 2009, 13:01
SursăRealitatea TV

Locuitorii din Beijing au avut parte de o surpriză. Încă din zori, capitala chineză a fost acoperită de zăpadă, iar temperaturile au scăzut foarte mult, la începutul lunii noiembrie.

Iarna s-a abătut peste capitala chineză încă din 9 noiembrie, când mercurul din termometre a scăzut brusc. În unele zone din nordul țării, temperaturile au fost mai mici cu 14 grade față de ziua precedentă. Unii locuitori din Beijing nu erau pregătiți pentru o iarnă timpurie.

Este cea de-a doua ninsoare de la Beijing de anul acesta. Prima, care a căzut la sfârșitul lunii octombrie, a fost produsă artificial, pentru a combate seceta. A fost cea mai abundentă nisoare din luna octombrie din ultimii 40 de ani.

Autoritățile au trimis pe teren toate utilajele de deszăpezire existente. Asta ca populația să nu sufere de pe urma experimentelor meteo. China este afectată de o gravă secetă, care s-a prelungit mult mai mult decât în anii precedenți.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri