„Ne-am propus să reprimăm prostituția prin practici moderne”, a precizat ministrul justiției, stabilind drept priorități reducerea traficului de persoane și a proxenetismului. Perfect de acord. Deși e greu de împiedicat gândul năstrușnic că oamenii legii plătiți să asaneze trotuarele vor înțelege exact modul în care degradarea la care se supun niște biete femei trebuie, de-acum înainte, combătută modern.
De aceea, ne și grăbim să venim în sprijinul organului, supunându-i atenției următoarea modalitate modernă, văzută într-un documentar la Discovery: clienții prinși la agățat pe străzile frecventate de prostituate din Anglia erau fotografiați de polițiști și li se spunea că, dacă recidivează, vor primi la domiciliu un plic cu poza respectivă și, desigur, cu o fotoexplicație lipsită de echivoc. Este un gen de acțiune care, sperăm, s-ar circumscrie modernelor măsuri de prevenție invocate de Cătălin Predoiu.
Nu vom deschide cutia Pandorei numită legalizarea prostituției în țara noastră, cu toate că, de dragul dezbaterii și luând pulsul opiniei publice - așa cum este oglindită de forumul de pe site-ul ziarului nostru - ar fi ispititor să o facem (bunăoară, cititorul „Costa” crede că legalizarea prostituției ar aduce „beneficii nenumărate: taxe la stat, control medical, violența stradală în scop sexual mai redusă...”).
Citește mai mult în Evenimentul Zilei