În două interviuri, acordate acum un an Cotidianul și Evenimentul Zilei, scriitoarea povestea despre ce înseamnă România pentru ea. Tot atunci spunea că nu așteaptă Nobelul, care este doar un premiu.
"Când eu am emigrat - era noapte, în februarie si ne-am dus cu un camion la graniță - mama mea a zis că e mereu aceeși zăpadă. Avea în minte anul 1945 când ea a fost deportată în Siberia”, povestea scriitoarea anul trecut, într-un interviu pentru Cotidianul.
"Când am ajuns în Germania, în lagărul de trecere, erau niște birouri ale Siguranței de Stat a RFG-ului unde am fost interogată timp de trei zile. Tipul nu a înțeles aproape nimic. După un timp m-a întrebat dacă am vrut să rastorn guvernul în România. I-am spus că aș fi vrut să pot, dar nici măcar n-am încercat", își mai amintea aceasta.
Când vine vorba de imigrație, Herta Muller are propria ei teorie: "nu pleacă cei mai rai, cei care sunt de vină pentru regimul totalitar rămân. Ceilalți s-au dus în toate vânturile și nu se mai întoarce nimeni cum a plecat. Te duci în altă țară, trebuie să vezi cum trăiești, să te adaptezi și când vii înapoi nu mai aparții de ceea ce ai părăsit. Sunt lucruri obiective, fără nostalgii și fără interpretari emotionale".
"Eu nu regret că am plecat, dar mă înfurie motivul pentru care am plecat. Dacă aș fi plecat de bună voie, dacă stăteam într-o țară democratică și mă decideam să mă mut în altă țară, era decizia mea, hotaram eu ce vroiam să fac cu viața mea. Când alții decid în locul tău te distrug", mai spunea aceasta.
"Am crescut în țara asta și o țară nu-ți aparține decât prin biografie. Asta e singurul mod just în care poți să spui “asta este țara mea” : biografia". În Evenimentul Zilei, citat pe Voxpublica, ea completa: "Numai când mă gândesc la contactul zilnic cu realitatea românească, îmi dau seama că aș înnebuni a doua oară dacă ar trebui să trăiesc în România de azi. Este atâta indiferență în țara asta, de vină pentru tot ce se întâmplă este și indiferența populației. O cunoscută scriitoare mă întreba, revoltată: când o să pot să scriu despre parfum, când terminăm o dată cu dictatura? Răspunsul meu e: nici n-ați început ca lumea. Una nu o împiedică pe cealaltă, oricum".
Întrebată dacă așteaptă premiul Nobel, scriitoarea a răspuns: "E și ăsta un premiu, nu te face mai bun sau mai rău. Dacă ești pe o listă, ești pe o listă lângă sute de scriitori din toată lumea. Nu aș vrea să ajung să stau să aștept așa ceva. Aș fi foarte săracă. Cred ca Gunter Grass a așteptat zeci de ani să primească premiul Nobel. Sunt scriitori care au povestit că au așteptat zeci de ani un telefon de la Academie și au fost nenorociți pentru că nu l-au primit".
