FC Brașov a debutat cu o victorie în ediția 2009/2010 a Ligii I. Formația pregătită de Viorel Moldovan s-a impus la limită, scor 1-0, în deplasare, în fața nou promovatei Unirea Alba Iulia, echipă revenită pe prima scenă fotbalistică din România după patru ani petrecuți în eșalonul secund.
După ce Unirea a căutat golul prin Gheorghe Grozav și Bucurică, iar oaspeții prin Zaharia și Cătălin Munteanu, tabela s-a modificat abia în minutul 40, când Atilla Hadnagy a fost găsit excelent în careu de o centrare de pe stânga a lui Cătălin Munteanu, iar atacantul brașovean a trimis în plasă de la 5 metri.
Replica Unirii a venit rapid, după doar trei minute Cristea fiind aproape de a-l învinge pe Coman din lovitură liberă de la marginea careului, însă portarul oaspeților a respins în transversală și a păstrat diferența de pe tabelă.
La reluare, gazedele au cerut un penalty prin Veljovic, avertizat, însă, pentru simulare (51), iar Mihai Roman a trecut pe lângă 2-0 (66). Antrenorul Unirii, Adrian Falub, a făcut două schimbări ofensive, trimițându-i în teren pe Sergiu Costea și Bobi Verdeș în locul mai defensivilor Poverlovici și Cristea, însă nici așa gazdele nu au găsit calea spre gol, iar partida s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru FC Brașov.
Caseta meciului:
UNIREA ALBA IULIA - FC BRAȘOV 0-1 (Hadnagy 40)
Componența echipelor:
Unirea Alba Iulia: Cernea - S. Rădoi, Bumbac, I. Bălan, Cristea (Verdeș 79) - Dâlbea (Olah 74), Poverlovici (Sg. Costea 62), Fl. Dan, C. Bucurică - Gh. Grozav, Veljovic. Antrenor: Adrian Falub.
FC Brașov: D. Coman - I. Voicu, N. Constantin, Abrudan, Ezequias - M. Roman, Ilyeș, N. Grigore (Cristescu 85), C. Munteanu - Hadnagy (Dedu 76), D. Zaharia (Nene 90+2). Antrenor: Viorel Moldovan.
Cartonașe galbene: Dâlbea 36, Veljovic 53, Cernea 65 / Constantin 55
Arbitri: Marian Bordean - Mircea Orbuleț, Ion Ciubotariu.
Stadion: Victoria-Cetate; Spectatori: 5.000
Vezi aici cum s-a desfășurat partida Unirea Alba Iulia - FC Brașov, scor 0-1.