Președintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la finalul discuțiilor cu autoritățile din județele Covasna și Harghita, că nu este de acord cu autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc și a făcut un apel către administrația locală "să păstreze discuțiile în limitele Constituției".
"Mi-ar plăcea ca UDMR să fie un partener loial al unei discuții despre cele două județe și nu doar un profitor de voturi", a spus Traian Băsescu. "Am o oarecare istorie în relația cu UDMR, cel puțin în ultimii ani, dar eu am fost oricând gata să trec peste acest lucru. Dacă au complexele cooperării și le place să stea în alianță, rămâne să opteze în continuare", a completat șeful statului.
Invitat la Realitatea TV, Gyorgy Frunda s-a arătat surprins de declarațiile președintelui. "De multe lucruri am fost acuzați noi, ungurii, de România, în ultimii 19 ani, dar de neloialitate față de partenerii de guvernare sau de coaliția în care eram, niciodată", a replicat senatorul UDMR. "Am fost întotdeauna parteneri loiali, am participat la eliberearea programului de guvernare și ne-am păstrat cuvântul dat. Niciodată nu am fost profitori, ci am fost constructori", a completat acesta.
În ceea ce privește autonomia Ținutului Secuiesc, Frunda a ținut să facă o serie de precizări: "Autonomia locală e autonomia localităților, autonomia teritorială e cea ce numim 'administrație locală'. Autonomia teritorială nu este pe criterii etnice."
"Dacă în România vrem să facem o autonomie reală, înseamnă că România trebuie reîmpărțită și, în loc de 40 de județe prea mici și nefuncționale, să creăm 12-15 județe mari, sau districte. Președintele, în modificarea Constituției, vorbea de 9-12. Dacă accept acest lucru, trebuie să accept că vom avea o regiune în România în care comunitatea maghiară va fi numeric majoritară", a completat acesta.