Ultimele Stiri· 3 min citire

Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea sistemului unitar de pensii. VEZI MODIFICĂRILE ADUSE DE LEGE

Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea sistemului unitar de pensii. VEZI MODIFICĂRILE ADUSE DE LEGE

Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea sistemului unitar de pensii. VEZI MODIFICĂRILE ADUSE DE LEGE

Publicat6 oct. 2009, 07:12
Actualizat6 oct. 2009, 15:45

Guvernul își va asuma răspunderea pe Legea sistemului unitar de pensii, a declarat premierul Emil Boc, la finalul unei ședințe a Executivului. Scrisoarea prin care premierul își anunță intenția de asumare a răspunderii pe legea pensiilor a ajuns deja la Parlament, iar conducerile Camerei Deputaților și Senatului vor stabili data asumării.

Prin noua lege a pensiilor se are în vedere creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, până în 2030, recalcularea pensiilor speciale și integrarea lor în sistemul unitar de pensii, dar și descurajarea pensionărilor anticipate.

''Pensiile speciale vor fi recalculate în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a legii sistemului unitar de pensii'', a declarat Emil Boc.

Potrivit premierului, prin noua lege, se va asigura în continuare o creștere a vârstei de pensionare la 60 de ani pentru femei și la 65 de ani pentru bărbați, până în 2014, iar până în 2030 atât bărbații, cât și femeile vor ieși la pensie la aceeași vârstă standard de pensionare de 65 de ani.

''De asemenea, vom avea și o creștere a vârstei de pensionare pentru personalul din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale. În prezent, aceștia se pensionează la 55 de ani, atât bărbații, cât și femeile. Creșterea vârstei de pensionare pentru această categorie socio-profesională va fi de până la 60 de ani, pentru bărbați și femei, până în 2025'', a anunțat premierul.

În același timp, premierul a anunțat o creștere a contribuției sociale, la  20,8% pentru angajator, și la 10,5% pentru angajat, dar și o creștere a numărului de contributori.

Potrivit premierului Boc, începând cu 2006 bugetul sistemului de pensii are deficite anuale cronice, iar în 2009 s-a ajuns la cea mai mare valoare ca deficit din ultimii 10 ani.

''Un contribuabil susține 1,2 pensionari. Avem o creștere frauduloasă a pensiilor de invaliditate de 50%, la 900.000 în 2009. Avem de-a face cu o triplare a numărului de pensionări anticipate. În 2009 avem 110.000 pensionări anticipate parțiale. Vârsta reală de pensionare este de 54 de ani, în comparatie cu 58 sau 63 cât este cea legală, din cauza grupelor de muncă, pensiilor de invaliditate, datorită pensiilor de urmaș, a vârstelor de pensionare mai reduse practicate de anumite sisteme de pensionare'', a declarat Emil Boc.

Potrivit premierului, în acest moment există o diferență uriașă între cea mai mică și cea mai mare pensie din sistem.

''Acum la pensii avem o situație gravă și greu de acceptat. Cea mai mică pensie este de 350 de lei, pensia socială minimă, iar cea mai mare, în sistemul de pensii speciale, este de 35.000 de lei. Diferența este de 100 de ori'', a mai spus premierul.

Premierul Emil Boc a anunțat cu câteva zile în urmă că "Legea pensiilor, legea care vizează reforma sistemului fiscal și întronarea responsabilității fiscale sunt două dintre legile pe care trebuie să le adoptăm până în 31 decembrie și nu exclud posibilitatea angajării răspunderii Guvernului", și a amintit că mai sunt două coduri judiciare de procedură care "din nefericire zac în sertarele Parlamentului și nu au fost încă adoptate".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri