Ultimele Stiri· 1 min citire

Guvernatorul Băncii Centrale a Bulgariei a demisionat din funcție

Guvernatorul Băncii Centrale a Bulgariei a demisionat din funcție

Guvernatorul Băncii Centrale a Bulgariei a demisionat din funcție

Publicat20 aug. 2009, 08:59
Actualizat20 aug. 2009, 09:01
SursăNewsIn

Guvernatorul Băncii Centrale Bulgariei (BNB), Ivan Iskrov, a demisionat din funcție, după ce noul guvern a revocat numirea adjunctului său, Nikolai Nenovski, a declarat președintele Parlamentului, Țețka Țaceva.

Luni, Comisia parlamentară pentru buget a revocat numirea lui Nenovski în funcția de viceguvernator al Băncii Centrale a Bulgariei.

Parlamentul bulgar a aprobat demisia lui Iskrov, care va intra în vigoare în 10 octombrie. 108 parlamentari au votat pentru acceptarea demisiei, inclusiv reprezentanții partidului GERB, aflat la putere, iar 59, toți membri ai coaliției de guvernare precedente, s-au opus.

Iskrov se află în prezent în concediu, iar adjunctul său, Dimitar Kostov, a declarat că nu este clar dacă guvernatorul va rămâne totuși în funcție până în 10 octombrie.

Premierul bulgar Boiko Borisov ar fi intenționat să îl demită pe Iskrov, care a primit un nou mandat de guvernator al BNB în urma unui vot foarte controversat, organizat înainte de alegeri. Mandatul său actual expiră în 9 octombrie, iar potrivit legii un nou guvernator poate fi numit cu maxim trei luni și minim două luni înainte de acest termen.

Potrivit informațiilor vehiculate de presă, actualul director executiv al EIBank, Petar Andronov, este favorit să îi urmeze în funcție.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri