Ultimele Stiri· 1 min citire

Guardiola dedică victoria din finală fotbalului italian și lui Paolo Maldini

Guardiola dedică victoria din finală fotbalului italian și lui Paolo Maldini

Guardiola dedică victoria din finală fotbalului italian și lui Paolo Maldini

Publicat28 mai 2009, 00:50
Actualizat28 mai 2009, 00:59
SursăNewsIn

Antrenorul formației FC Barcelona, Josep Guardiola, a afirmat că dedică victoria din finala Ligii Campionilor fotbalului italian și fundașului Paolo Maldini, care se va retrage din activitate, informează AS.

"Dedic această cupă fotbalului italian și în special lui Paolo Maldini. El nu trebuie să fie îngrijorat deoarece are admirația întregii Europe", a spus Guardiola la televiziunea publică italiană, după finalul meciului cu Manchester, câștigat cu 2-0.

Tehnicianul a adăugat că Maldini este un exemplu de urmat pentru toată lumea și a glumit spunând că italianul poate evolua la Barcelona în cazul în care mai vrea să joace un sezon.

Unul dintre autorii golurilor, Samuel Eto'o, a declarat că el și-a făcut doar datoria, la finalul unui sezon foarte dificil, iar victoria i-o dedică Spaniei, familiei sale și suporterilor catalani.

"În sfârșit l-am cucerit! Am așteptat mult timp. Ultimele 5 minute au fost cele mai lungi din viața mea. Știu că aveam 2-0, dar evoluam împotriva celei mai bune echipe din lume. Este o dublă sărbătoare, pentru că este și ziua fiicei mele", a spus Thierry Henry.

FC Barcelona a câștigat miercuri seară Liga Campionilor, după ce a învins cu 2-0 pe Manchester United.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri