Ultimele Stiri· 2 min citire

Grigoraș: "Felicit jucătorii pentru faptul că nu am luat gol, deoarece aveam cea mai slabă apărare din campionat"

Grigoraș: "Felicit jucătorii pentru faptul că nu am luat gol, deoarece aveam cea mai slabă apărare din campionat"

Grigoraș: "Felicit jucătorii pentru faptul că nu am luat gol, deoarece aveam cea mai slabă apărare din campionat"

Publicat21 aug. 2009, 20:34
Actualizat21 aug. 2009, 20:36

Tehnicianul Petre Grigoraș a declarat, vineri, după primul său succes la Politehnica Iași, scor 2-0, cu Astra Ploiești, că victoria este una de moral, însă jocul mai trebuie îmbunătățit deoarece cu excepția prime părți a meciului a fost unul dezorganizat.

"Sunt mulțumit doar pentru rezultat pentru că în afara primei reprize când s-a jucat mai agresiv și cu acel presing care mie îmi place atât de mult, jocul a fost destul de dezordonat. Felicit jucătorii pentru victorie și pentru faptul că nu am luat gol deoarece aveam cea mai slabă apărare din campionat. E o victorie de moral, trei puncte și atât pentru noi", a spus Grigoraș.

Acesta a cerut conducerii să mai efectueze cel puțin doi jucători deoarece rezervele nu se ridică la nivelul titularilor. "Problema e la noi pentru că schimbările duc la slăbirea potenței echipe, cei care intră nu aduc acea prospețime de care avem nevoie. Nu mă bucur prea mult pentru că am văzut ce adversari vom întâlni, trebuie neapărat îmbunătățit jocul, sper să mai aducem ceva jucători".

Antrenorul Astrei, Nicolo Napoli, consideră că începutul slab de partidă a fost decisiv pentru echipa sa și speră ca lotul să fie întărit în următoarea perioadă. "Am început meciul mai slab decât ar fi trebuit, am luat două goluri rapid și deosebit de ușor. Am încercat apoi să reacționăm, am avut trei ocazii și o bară, dar din păcate nu am reușit să înscriem. Repriza a doua a fost echilibrată, am avut și câteva șanse, dar fără rezultat. Mai avem mult de muncă și trebuie neapărat să întărim lotul. Am avut mult cu domnul Niculae și sper să aducem doi-trei jucători", a opinat și italianul.

Politehnica Iași a câștigat primul joc cu Petre Grigoraș pe bancă după ce a dispus, vineri, scor 2-0, de nou-promovata Astra Ploiești, într-un meci din etapa a 4-a a Ligii I, în care Vlad Bujor a înscris al treilea gol stagional.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri