Ultimele Stiri· 1 min citire

Google, amendat cu 300.000 de euro pentru falsificarea cărților franceze

Google, amendat cu 300.000 de euro pentru falsificarea cărților franceze

Google, amendat cu 300.000 de euro pentru falsificarea cărților franceze

Publicat19 dec. 2009, 12:25
Actualizat20 dec. 2009, 00:14

Planurile Google de a digitaliza biblioteca mondială au mai primit o lovitură: o instanță pariziană a decis că gigantul american trebuie să plătească amenda către editura franceză La Martinière.

Compania americană trebuie să plătească 300.000 de euro către grupul La Martinière, sumă care reprezintă daune și dobânzile aferente pentru "falsificare", mai exact digitalizarea fără permisiune a unor cărți scoase de editura Éditions du Seuil.

Google va trebui să renunțe la proiectul de digitalizare a volumelor franceze dacă nu dorește să fie din nou sancționată, spune Le Monde. Compania americană a mai fost obligată să plătească 10.000 de euro pe zi în cazul în care întârzie suprimarea volumelor în cauză din propria bază de date, arată BBC News.

"Cititorii francezi sunt în pericol să rămână fără acces la o cantitate consistentă de informație și să piardă astfel teren față de restul utilizatorilor de internet", declară un reprezentant Google. "Decizia arată că Google nu este regele lumii și că nu poate tot ce îi trece prin cap", spune în replică un editor francez.

Decizia instanței din Hexagon ar putea avea implicații majore în planurile Google de a digitaliza cărțile din întreaga lume. Compania are deja încheiată o înțelegere cu editorii și autorii din SUA pentru digitalizarea cărților de peste Ocean, dar momentan se află în renegocieri cu justiția americană care a ajuns la concluzia că pactul afectează legea anti-monopol.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri