Ultimele Stiri· 4 min citire

Glasgow Rangers - Unirea Urziceni 4-1 (FINAL). Ialomițenii sunt favoriți la calificarea în optimile LC!

Glasgow Rangers - Unirea Urziceni 4-1 (FINAL). Ialomițenii sunt favoriți la calificarea în optimile LC!

Glasgow Rangers - Unirea Urziceni 4-1 (FINAL). Ialomițenii sunt favoriți la calificarea în optimile LC!

Publicat20 oct. 2009, 10:55
Actualizat20 oct. 2009, 20:59

Unirea Urziceni a obținut o victorie răsunătoare în Liga Campionilor, prima în această competiție, impunându-se categoric, scor 4-1, pe terenul celor de la Glasgow Rangers, în etapa a treia a grupei G.

GLASGOW RANGERS - UNIREA URZICENI 1-4

Componența echipelor:

Glasgow Rangers: McGregor - Whittaker, McCulloch, Weir, Papac - Thomson - Rothen (Novo 66), Davis, Mendes (Lafferty 46), Naismith - Miller. Antrenor: Walter Smith.

Unirea: D. Tudor - Galamaz, Maftei, Bruno Fernandes - Nicu (Onofraș 18), Ricardo Vilana, Apostol, Brandan - Varga (Pădurețu 88), Bilașco, T. Bălan (S. Frunză 74). Antrenor: Dan Petrescu.

Arbitri: Eric Braamhaar - Patrick Gerritsen, Rob van de Ven (toți din Olanda).

 

Cele mai importante momente ale meciului:

Min. 90+2 Fluier final. Unirea Urziceni obține prima victorie în Liga Campionilor, una care o face favorită la calificarea în primăvara acestei competiții.

Min. 85 Acompaniată de fluierăturile adresate scoțienilor de proprii spectatori, Unirea Urziceni încearcă să păstreze cât mai mult mingea, ba chiar continuă să atace, pentru a termina jocul en-fanfare. Jucătorii de la Rangers nu găsesc puterea să mai încerce ceva.

Min. 75 Unirea își apără eroic avantajul.

Min. 65 GOOOL UNIREA! Lovitură liberă pentru Unirea, Brandan șutează puternic de la 20 de metri, iar mingea se duce în dreapta nefericitului McGregor, după ce a fost din nou deviată ușor, de această dată de Naismith. Rangers - Unirea Urziceni 1-4!

Min. 63 Tibi Bălan își bate joc de un contraatac al Unirii, întârziind momentul șutului deși ajunsese singur în careul gazdelor. Mingea a ajuns la Varga, care nu a tras nici el și, mai mult, i-a pus pe contraatac pe scoțieni. Din fericire, Kenny Miller a tras mult peste poartă.

Min. 60 GOOOL UNIREA URZICENI! Un nou autogol al scoțienilor, semnat de această dată de McCulloch. Fundașul gazdelor a înscris cu capul în propria poartă, după o lovitură liberă executată de Apostol. Rangers - Unirea Urziceni 1-3!

Min. 56 Varga trimite peste poartă de la 30 de metri.

Min. 48 GOOOL UNIREA URZICENI!!! Cornerul a fost executat scurt, până la Apostol, care a trimis în careu până la Bruno Fernandes, iar fundașul a reluat cu călcâiul spre poartă, mingea intrând în plasă după ce a fost deviată ușor de Lafferty. Glasgow Rangers - Unirea Urziceni 1-2!

Min. 48 Marius Bilașco prinde un șut năpraznic de la 25 de metri, iar McGregor scoate cu greu de sub transversală, acordând corner.

Min. 46 S-a reluat jocul la Glasgow.

Min. 45+1 Pauză pe Ibrox.

Min. 44 Brandan trece ca prin brânză prin defensiva scoțienilor și îi pasează lui Varga, care întârzie însă momentul șutului, iar faza se stinge.

Min. 38 Scorul rămâne 1-1 după ce Daniel Tudor a apărat lovitura de la 11 metri executată de Steven Davies.

Min. 37 Penalty pentru Rangers, după un henț al lui Bruno Fernandes.

Min. 33 GOOOL Unirea Urziceni! Marius Bilașco înscrie primul gol al ialomițenilor în deplasare în Liga Campionilor, după o centrare perfectă în fața porții a lui Brandan. Glasgow Rangers - Unirea Urziceni 1-1.

Min. 22 La jumătatea primei reprize, Unirea Urziceni este net superioară la capitolul posesie, însă până acum nu l-a pus în dificultate pe McGregor.

Min. 20 Jumătate de ocazie pentru Unirea. Tibi Bălan a venit bine în careul gazdelor, dar a luftat din poziție ideală de șut.

Min. 18 Jucătorii Unirii resimt încă șocul golului din debutul meciului și nu reușesc să fie periculoși pentru poarta adversă. Dan Petrescu simte acest lucru și mută ofensiv, atacantul Marius Onofraș luându-i locul lui Epaminonda Nicu.

Min. 10 Cum era de așteptat, scoțienii sunt extrem de periculoși la fazele fixe. Kenny Miller a trimis puțin peste poartă, cu capul, la o lovitură liberă de pe stânga.

Min. 2 GOOOL Glasgow Rangers! Unirea începe meciul cu handicap. La un corner de pe dreapta, mingea a ajuns la Mendes la 18 metri, iar șutul acestuia a fost deviat de Ricardo Vilana și s-a transformat într-o boltă care l-a prins pe picior greșit pe Tudor. Glasgow Rangers - Unirea Urziceni 1-0.

Min. 1 A început meciul.

 

Medicii Unirii au luptat contracronometru pentru recuperarea portarului Arlauskis, accidentat la antrenamentul de aseară, însă lituanianul nu a intrat în cele din urmă în formula de start alcătuită de Dan Petrescu, iar poarta ialomițenilor este apărată de Daniel Tudor.

Pentru gazde, meciul cu Unirea este  cel de-al 150-lea pe care îl joacă în Champions League/Cupa Campionilor Europeni, însă au scârțâit serios în ultimele dispute. Rangers a pierdut șase din ultimele opt meciuri jucate pe teren propriu, în cupele europene.

În căutarea primei victorii și a primului gol marcat în deplasare în această competiție, elevii lui Dan Petrescu intră pe un teren pe care au mai pășit doar fotbaliștii Stelei, în trei rânduri.

Scoțienii au câștigat primele două partide și au făcut 1-1 în cel de-al treilea, jucat în sezonul 1995/1996 al Ligii Campionilor, când pentru roș-albaștri a marcat Daniel Prodan, gol care a semnat practic transferul său la Glasgow Rangers.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri