Solicitarea giuleștenilor, de a veni în număr de 3-4.000 pe arena din Ghencea la meciul din 24 octombrie l-a scos din minți pe Gigi becali, care s-a lansat în atacuri rasiste la adresa susținătorilor Rapidului și patronului echipei
George Copos încearcă preluarea modelului din cupele europene, care permite prezența fanilor echipei vizitatoate pe un stadion aflat în stare de suspendare, atât timp cît aceștia nu se află sub incidența unei sancțiuni.
Ultimul astfel de exemplu a fost consemnat la meciul Dinamo - Panathinaikos, iar acest precedent l-a determinat pe patronul Rapidului să declare la Telesport: "Sunt susținător financiar al Rapidului și sunt mândru de asta. Cât timp am să pot, am să fiu un susținător al clubului, pentru că toți cei de acolo merită. Sunt foarte supărat că meciul din Ghencea se joacă fără suporteri, asta contravine regulilor UEFA. Și la jocul lui Dinamo cu Panathinaikos li s-a permis grecilor să aducă fani la meci, asta cerem și noi. Becali decide la el acasă, în Pipera, dar este obligat să respecte legile europene! Vom fi 3.000-4.000 pe terenul Stelei, asta pot să vă asigur".
La auzul acestor vorbe, replica patronului din Ghencea nu s-a lăsat așteptată. "Țiganii ăștia de la Rapid mă înjură la Piatra Neamț, la Ploiești, la Bacău! Nu o să intre niciun rapidist în Ghencea, țiganii să se ducă la ei acasă să înjure!", a spus Becali într-o intervenției tot la Telesport. De atacurile sale nu a scăpat nici Copos: "Dacă mă uit bine, și Copos este la fel ca ei, țigan. Este cam brunețel și are tenul închis la culoare. Am vorbit cu Copos și m-a luat cu vrăjeli comuniste. I-am spus că la mine în casă singurul regulament care se respectă este cel făcut de mine. Nu-i dau decât jumătate de bilet și să văd acum cum vine le la meci sau cum o să vină cu rapidiștii lui!".
Meciul Steaua - Rapid este programat a se disputa pe 24 octombrie.