Finanțatorul Stelei l-a elogiat pe antrenorul Cristiano Bergodi după meciul cu CFR Cluj, dar îi cere acestuia să întinerească apărarea, compartiment despre care spune că este în prezent cel mai problematic.
Cu toate că a observat probleme în compartimentul defensiv, Becali nu crede că acestea sunt cauzate de plecarea lui Dorin Goian. "Noi jucăm bine, dăm gol, iar până acum aveam probleme în atac. Acum avem probleme în apărare. Nu se simte absența lui Goian, foarte bine că a plecat. Trebuie viteză și în apărare. Primul gol a fost un cadou făcut de Ghionea și Szekely. Nu se poate în halul ăsta. Szekely s-a jucat acolo cu mingea, iar lui Ghionea i-a fost frică să-l atace pe Kone. Nu se poate ca un jucător cu experiență să fie depășit așa. Dacă Bergodi mai are încă puțin curaj și întinerește și apărarea, va fi cel mai mare antrenor", a spus Becali, la GSP TV.
Becali l-a felicitat pe Bergodi pentru felul în care a alcătuit echipa, dar și pentru inspirația de care a dat dovadă prin schimbările făcute, dintre care una, introducerea lui Kapetanos, a adus Stelei un punct în meciul cu CFR.
"Am știut tot timpul că revenim, că mingea a fost tot timpul la noi. Ei doar au sclipit, s-a văzut că trăgeau de timp pe final. Noi jucăm din trei în trei zile, venim după oboseală și jucăm cu CFR-ul, care vine după o săptămînă de odihnă. Am dominat fizic și tehnic și din toate punctele de vedere. CFR este, totuși, o echipă puternică, cu care am făcut egal și suntem la egalitate de puncte. Pe final nici nu mai voiam să se întâmple nimic, doar să se termine", a adăugat finanțatorul stelist.
CITEȘTE ȘI:
Steaua și CFR și-au împărțit punctele în derby-ul etapei a 2-a din Liga I