Ultimele Stiri· 1 min citire

Gigi Becali: Bibișkov și Tininho au acceptat să își rezilieze contractele

Gigi Becali: Bibișkov și Tininho au acceptat să își rezilieze contractele

Gigi Becali: Bibișkov și Tininho au acceptat să își rezilieze contractele

Publicat29 sept. 2009, 06:19
Actualizat29 sept. 2009, 06:23
SursăNewsIn

Fundașul Tininho și atacantul Krum Bibișkov au acceptat să își rezilieze contractele cu Steaua și vor primi câte 30.000 de euro, banii cuveniți până la finalul turului, a anunțat, luni, patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali.

"Lui Bibișkov și Tininho le mai dau câte 30.000 și sunt liberi să plece. L-am întrebat pe Stoichiță, care a făcut o evaluare a jucătorilor, și mi-a spus că nu are nevoie de acești jucători. Nu vreau să muncească antrenorul degeaba cu doi jucători care ar lua locul tinerilor. Din câte am auzit ei, au și acceptat", a spus Becali, la GSP TV.

Becali a mai anunțat că staff-ul tehnic al Stelei a decis să renunțe și la mijlocașul polonez Rafal Grzelak.

Altfel, patronul Stelei a recunoscut că în contractul lui Cristiano Bergodi este prevăzută o clauză de reziliere de 120.000 de euro, în cazul în care antrenorul este demis. "Există această clauză, dar eu nu îl dau afară, îi spun să vină la echipa a doua. M-a înrăit și pentru că el nu recunoaște că a luat 200.000 de euro. Să vină la echipa a doua, să muncească, poate descoperă jucători tineri", a spus Becali.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri