Ministrul de Finanțe, Gheorghe Pogea, a declarat marți seară la Realitatea TV că, în urma acordului cu Comisia Europeană și FMI, s-a căzut de acord asupra unei scrisori de intenție care prevede ca România să se încadreze într-un deficit bugetar de 4,6%. În plus, până la finele anului, trebuie finalizate legea unică de salarizare, legea responsabilității fiscale și reforma sistemului unic de pensii.
"Am căzut de acord asupra unei scrisori de intenție care, din punct de vedere al condiționalităților, este una relativ ușoară", a spus Pogea, care a punctat cele patru condiții: încadrarea într-un deficit de 4,6%, finalizarea sistemului unitar de salarizare până la sfârșitul lunii octombrie, finalizarea legii responsabilității fiscale până la finele lunii noiembrie și realizarea reformei sistemului unic de pensii până la sfârșitul anului.
"Faptul că am încheiat această scrisoare cu FMI este un efect pozitiv", a spus Pogea, care a precizat că Ministerul și-a propus ca, în această perioadă, să ajusteze deficitul public.
"În paralel am mers cu o serie de măsuri anticriză elaborate încă de la începutul guvernării împreună cu partenerii sociali și oamenii de afaceri", a mai spus Pogea.
În rectificarea bugetară se face referire la un nou curs valutar de 4,3 lei/euro, față de 4 lei/euro, cât era în bugetul aprobat la începutul anului
Ministrul de Finanțe a explicat și proiecția macroeconomică care a stat la baza ajustării bugetare și a înțelegerii cu Fondul.
Ajustarea bugetară s-a făcut pe baza unei creșteri economice de -4, un deficit de cont curent de 7,5, un deficit deficit al bugetului general pentru 2009 de 4,6 și de 3,7 pentru 2010. Inflația medie prognozată este de 5,8%.