Gheorghe Funar a declarat astăzi la Realitatea TV că președintele Traian Băsescu a evitat să îi întâlnească pe reprezentanții PRM și PNG din Harghita și Covasna.
"Mai mult, ne-a etichetat drept extremiști pentru un pumn de voturi pe care speră să le obțină în această zonă", a mai spus Gheroghe Funar.
Noi acționăm pentru unitatea statului Român. Nu știu, președintele Traian Băsescu s-a îmbătat cu apă de Harghita de a recurs la asemenea etichetări. E trist că Traian Băsescu e gata să le accepte o anumită formă de autonomie teritorială maghiarilor din Harghita și Covasna, pentru câteva voturi, a adăugat Funar.
"Pe mine m-a etichetat astăzi președintele Traian Băsescu că sunt extremist și aș fi fost o frână pentru investitori. Cât am fost primar la Cluj Napoca au venit o mulțime de investitori străini și români, dar eu am căutat să îi susțin mai degrabă pe investitorii români", a declarat fostul primar al municipiului Cluj Napoca.
Pe de altă parte senatorul UDMR, Gyorgy Frunda, a declarat că autonomia teritorială este realizabilă în România.
Acesta a spus că știe că România este un stat unitar, dar că UDMR nu a recunoscut și nu recunoaște nici acum caracterul național al statului român. Nu poți declara un stat național, în condițiile în care există 19 minorități în România, a mai spus Gyorgy Frunda.