Deputatul PD-L, Gelu Vișan, a declarat că încă nu se cunosc care au fost firmele subcontractoare și își arată regretul că nu a reușit să afle adevărul.
"Principala problemă care s-a ivit a fost legată de cererea membrilor parlamanetari PD-L de a continua lucrările comisiei de anchetă parlamentară, pentru că în opinia noastră nu există elemente și date care în acest moment să ne permită să aflăm adevărul total", a declarat Vișan, mulțumindu-i ziaristului Cătălin Tolontan pentru aportul adus în cazul Ridzi.
Deputatul PD-L și-a arătat nemulțumirea că membrii PD-L, cinci din 15 membrii ai comisiei, nu și-au putut impune punctul de vedere privind încheierea acestei comisii de anchetă.
În acest moment, nu știm decât doi din probabil 16-17 subcontractori, afirmând că probabil 6 sau 7 dintre aceștia sunt parteneri și asociați ai firmei Locco. "Firma Artisan și firma Locco au participat, din informațiile noastre, de 4 anila acest tip de bussines împreună și nu le e străin accesul la banii publici", a declarat Vișan.
O altă problemă ridicată de Vișan este că s-au făcut "recepții pe eveniment și nu exită cantitățile și obiectivele", continuând că încă nu se cunoaște adevărul în acest caz de delapidare.