Pentru a putea negocia primirea de bilete, susținătorii echipelor din Liga I vor trebui să se constituie în asociații, care vor suporta însă și daunele pe care le vor pricinui, exonerând cluburile de orice răspundere.
Propunerea LPF, de a se interzice acordarea de bilete pe bază de reciprocitate la meciurile din Liga I, a fost primită cu încântare de FRF, care a aprobat repede hotările, acestea fiind făcute publice.
Astfel, Dumitru Dragomir și colaboratorii săi au hotărât să oblige superterii să înființeze asociații, una de fiecare club, care să îi reprezinte în tratativele pentru bilete. Aceste asociații trebuie să aibă avizul Jandarmeriei și, odată devenită persoană juridică, galeria oaspete va suporta toate eventualele daune pe care le va provoca în sectorul rezervat lor, în alte sectoare ale stadionului ori pe traseul de admitere-evacuare stadion, cluburile fiind exonerate de orice răspundere.
După cum e de la sine înțeles, până la constituirea în asociație, membrii galeriei oaspete vor răspunde ca persoane fizice, pe baza constatărilor efectuate în comun de clubul organizator și Jandarmerie. Ca și până acum, numărul maxim de bilete ce poate fi solicitat de oaspeți nu poate depăși 5 % din capacitatea stadionului.