Franceza l-a vindecat pe Cioran de extremism - Nouvel Observateur

După ce, la apariția cărții, cotidianul "Le Figaro" a dedicat ample spații de comentarii simpatiei hitleriste a tânărului Cioran, acum, Le Nouvel Observateur reia episodul numit antisemit, prin vocea scriitorului Philippe Sollers.

"Cum a putut acest viitor admirator al lui Beckett, cu lecturi teologice și mistice, sa facă propagandă fascistă?", se întreabă, într-o nuanță retorică, Sollers, rezolvând contradicția prin trimitere nu la cultura națională a României, ci, mult mai uman, la angoasele prin care, fără doar și poate, este experimentat nihilismul. Autorul aduce în discuție figura mamei, ca dovadă că frământările lui Cioran sunt mai degrabă structurale decât politice.  "I-am moștenit defectele, melancolia, contradicțiile. Tot ce ea a fost este agravant și exasperant în mine", mărturisea chiar Ciroan.

Suntem în anii '30, când Emil Cioran, un tânăr frumos, visează la marea revoluție, detestându-și țara și așteptând marea revelație. Iat-o, scrie Sollers, în persoana Fuhrerului, pe care Cioran îl descoperă la Berlin, la numai 22 de ani. Autorul articolului a făcut un pas în plus, descoperind în presa românească a vremii articole ce îi aduc elogii lui Hitler: "Niciun om politic al lumii actuale nu mi-a inspirat atâta simpatie și admirație ca Hitler" (Emil Cioran, articol în "Vremea"). Transpunerea locală a nazismului se numește Garda de Fier, o mișcare brutală, antisemită, vinovată de crude asasinate, descrie autorul articolului mișcarea de extremă dreapta din România. Derapajul extremist continuă până în 1940, când Cioran dezvoltă un cult pentru Zelea Codreanu (supranumit "Căpitanul", notează Sollers). "Cu excepția lui Iisus, niciun mort nu a fost mai viu printre vii", ar fi notat Cioran.

Emil Cioran nu s-a vindecat singur de maladia extremismului, iar acest lucru pare a nu fi fost posibil fără înfierea lui de către Franța, scrie Sollers, convins că abandonarea limbii materne este momentul decisiv al revenirii filosofului la normalitate. "Conversia la limba franceză i-a permis metamorfoza", pentru că din 1947, adică din momentul în care își scrie aforismele în franceză, Cioran abandonează simpatiile de dreapta. "Nu locuim o patrie, ci o limbă. O patrie este de găsit acolo, nicăieri în altă parte", răsună vorbele lui Cioran, întârind parcă virtuțile salvatoare ale limbii franceze.

Textul lui Sollers este echilibrat, în ciuda faptului că se află în căutarea unor răspunsuri-rețetă. Cioran rămâne autorul care reușește să scrie într-o franceză extraordinară, "mai bine decât orice francez" și ale cărui profeții se îndeplinesc treptat. În 1987, într-o întrevedere cu Laurence Tacou, Cioran vedea Notre-Dame transformată în moschee în 50 de ani, iar cultura Americii latine ca pe o forță salvatoare.

Dincolo de toate, articolul dă una dintre cele mai subtile și mai pline descrieri a lui Emil Cioran: "Acest mizantrop absolut, care a reușit să trăiască sărac, refuzând onorurile și premiile, student etern, sfânt fără religie, nihilist ultra-lucid care nu depune armele decât în fața lui Bach, cel care aproape că-l face să creadă în Dumnezeu".

Articolul din Le Nouvel Observateur se încheie cu un avertisment, aidoma reclamelor TV: "Consumul de Cioran trebuie făcut în doze mici. Două-trei fragmente sunt regenerative".

Cioran avea 22 de ani în momentul ascensiunii la putere a lui Hitler. În 1933, o bursă în Germania îl apropie de nazism. "Mă entuziasmează chiar și ordinea politică de aici", i-ar fi scris la acea vreme Cioran lui Mircea Eliade. După revenirea în țară, scrie febril trei cărți - "Pe culmile disperării" (1934), "Cartea amăgirilor" (1936) și "Schimbarea la față a României" (1936). În 1941, Cioran se exilează în Franța și rămâne apatrid până la moartea sa, în 1995.

În 1990, Cioran revizuiește ediția românească a "Schimbării la față a României", scriind o nouă prefață, în care justifică radierea unor fragmente prin caracterul pretențios și ridicol al acestora.

"Schimbarea la față a României" ("Transfiguration de la Roumanie ", L'Herne 2009) este cartea tuturor tentațiilor: fascistă, anarhistă, totalitară și, ca atare, un document istoric important, scria eseistul Alain Finkielkraut, într-un articol din "Le Figaro". Alături de acest titlu, editura L'Herne a tradus, tot în premieră, cartea "Despre Franța" ("De la France").

Philippe Sollers, pseudonimul lui Philippe Joyaux, este un reputat autor francez contemporan, fondatorul revistei "Tel Quel " (a editurii du Seuil) și al revistei editurii Gallimard, "L' Infini". Este laureat al premiului Médicis, în 1961.