Fost oficial american: „Mai sunt 70 de zile până la debutul unei furtuni gigantice”

Doar 70 de zile până la debutul crizei financiare. Aceasta este anticiparea lui David Stockman, care, în timpul mandatului prezidențial al lui Ronald Reagan, a ocupat funcția de director al Office of Management and Budget (OMB).
În numai câteva săptămâni, disfuncționalitățile de la Washington vor împiedica o ridicare a plafonului îndatorării pentru SUA, iar aceasta va antrena panică în piață, spune David Stockman, fost oficial în Administrația Reagan, care anticipează o furtună financiară „gigantică și înspăimântătoare".
Fostul oficial SUA se așteaptă la o scădere cu cel puțin o treime a bursei de la nivelurile actuale. „Guvernul va intra în criză, înainte ca piața să-și dea seama ce se întâmplă", spune americanul citat de profit.ro.