Ultimele Stiri· 1 min citire

FMI precizează că România nu a cerut negocieri pentru o eventuală finanțare de la instituție

FMI precizează că România nu a cerut negocieri pentru o eventuală finanțare de la instituție

FMI precizează că România nu a cerut negocieri pentru o eventuală finanțare de la instituție

Publicat29 ian. 2009, 16:23
Actualizat30 ian. 2009, 02:21
SursăNewsIn

România nu a cerut începerea unor discuții cu Fondul Monetar Internațional (FMI) în privința unei posibile finanțări, iar delegația FMI care se află în acest moment în România discută despre perspectivele economice din 2009, a declarat joi un purtător de cuvânt al FMI.

"Misiunea (FMI) din România discută evoluțiile recente și perspectivele pentru 2009", a spus David Hawley, purtător de cuvânt al FMI, în cadrul unei conferințe de presă.

"Nu există vreo cerere din partea autorităților din România pentru începerea de discuții legate de un program", a adăugat el.

O delegație a FMI se află la București în această perioadă, reprezentanții instituției subliniind, în mod repetat, că este vorba de o misiune obișnuită, în care nu se discută despre vreun împrumut acordat României.

Un oficial de la reprezentanța Comisiei Europene la București a sugerat joi că România a început discuții cu CE în legătură cu un împrumut pentru acoperirea deficitului bugetar.

Însă reprezentanța CE în România a precizat, la solicitarea NewsIn, că vizita delegației de experți ai Comisiei Europene în România a avut ca scop monitorizarea situației macroeconomice și a finanțelor publice în contextul finalizarii bugetului pe anul 2009 de către noul Guvern.

"Nu există nicio cerere de sprijin financiar la momentul de față, din partea autorităților române", se subliniază în comunicatul remis NewsIn.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Ultimele Stiri