Persoanele juridice vor putea să cumpere autoturisme și autoutilitare ușoare noi prin intermediul programului Rabla, în condițiile în care luni a fost publicată în Monitorul Oficial modificarea legislației referitoare la acest program.
"Obiectul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie diminuarea poluării prin scoaterea din uz a autoturismelor și autoutilitarelor ușoare vechi, cu nivel de poluare ridicat, proprietate a persoanelor fizice și juridice române", se precizează în textul publicat în MO 761.
În actul normativ a fost introdusă și noțiunea de tichet valoric, care reprezintă documentul a cărui valoare nominală reprezintă echivalentul primei de casare, iar modelul, procedura de confecționare, eliberare și valabilitatea tichetelor valorice vor fi aprobate prin ordin comun al ministrului mediului și ministrului finanțelor publice.
Instrucțiunile de aplicare a ordonanței privind programul Rabla vor fi modificate corespunzător, în termen de 10 zile de la apariția acestei legi. Potrivit reglementărilor, persoanele fizice și juridice pot să caseze cel mult trei mașini vechi și, astfel, să primească până la 11.400 lei prin trei tichete valorice, cu care să-și cumpere o mașină nouă.
Miercuri, președintele Traian Băsescu declara, la uzina Dacia din Mioveni, că este absolut necesar ca programul Rabla să înceapă din 4 ianuarie 2010.
Tot din Fondul de Mediu va fi finanțat și programul pentru stimularea înnoirii parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate, prin scoaterea din uz a celor vechi de cel puțin 10 ani și cu perioadă de exploatare depășită, care se va adresa atât persoanelor fizice, cât și celor juridice.
Cuantumul primei de casare este de cel mult 17.000 lei, fără ca aceasta să depășească 50% din prețul de achiziție pentru un tractor nou cumpărat de o persoană fizică. Pentru persoana juridică, prima de casare nu trebuie să depășească 40% din prețul fără TVA al tractorului sau mașinii agricole autopropulsate noi.
În octombrie, românii au cumpărat 2.202 autoturisme noi, ceea ce ridică la 5.084 numărul mașinilor date până în prezent în etapa a treia a programului Rabla, potrivit datelor Administrației Fondului de Mediu (AFM). În prima etapă au fost scoase din uz 11.543 de autoturisme, iar în cea de-a doua 9.649 de autoturisme.
Ultima fază a programului Rabla din acest an se va derula între 1 noiembrie și 11 decembrie, perioadă în care sunt încă disponibile 23.445 de autoturisme.