Filme documentare și de ficțiune care dezbat situația actuală a mediului vor fi prezentate în cadrul Green Planet Blues, primul eveniment cinematografic de film eco din România, care se va desfășura la Sinaia, între 17 și 19 ianuarie.
Niciun film românesc nu figurează însă pe agenda evenimentului.
"Anul acesta nu prezentăm niciun film românesc în cadrul Green Planet Blues, pentru că astfel de documentare nu au fost în atenția regizorilor români. Sperăm ca anul viitor să existe cineaști români care să realizeze importanța domeniului și să facă filme documentare în acest sens", a explicat Cristina Hoffman, președinte al Asociației Aristoteles Workshop.
La deschiderea oficială a Green Planet Blues, sâmbătă seara, va fi prezentat pentru prima oară într-un cinematograf românesc documentarul "Ceasul al unsprezecelea", creat, produs și narat de Leonardo DiCaprio.
Filmul încearcă să provoace asumarea rolului de generație-pivot către un viitor mai bun pentru noi și pentru Planetă. Peste 50 de specialiști, activiști și politicieni, printre care Mihail Gorbaciov, Stephen Hawking și Qagari Maathai explică în documentar necesitatea unei schimbări urgente generată de conlucrarea dintre politic, economic și Tehnologia existentă.
Printre filmele documentare prezentate în cele trei zile ale evenimentului se numără "Las Call for Planet Earth", despre pericolele care se abat asupra planetei, "Digital Cementeries", despre țările dezvoltate care otrăvesc țările sărace cu deșeuri, "Strawberry Fields", în care este prezentată situația naturii din Israel și Fâșia Gaza sau "Saving Luna", care va închide festivalul cu o poveste despre încercările zadarnice ale unei balene orfane de a se împrieteni cu omul.
Toate cele 18 filme documentare sau de ficțiune care vor fi prezentate sunt produse în 2007-2008.
De asemenea, în cadrul evenimentului vor avea loc și trei mese rotunde, care vor avea ca teme de discuție energia, protecția animalelor și gestionarea deșeurilor.
Green Planet Blues este organizat de Asociația Aristoteles Workshop, cu sprijinul Discovery Channel Europe și al Centrului Național al Cinematografiei.