Criza economică a lovit dur afacerile din Cartierul roșu din Amsterdam, prostituatele fiind nevoite să scadă tarifele, iar agențiile de escort girls să ofere prețuri promoționale, relatează AFP.
Eva, în vârstă de 25 de ani, prostituată estonă din Cartierul roșu din Amsterdam, se luptă cu o concurentă care a acceptat scăderea tarifelor: în condițiile crizei economice, clienții încep acum să se târguiască.
"Unele cer acum doar 30 de euro. Eu rămân la 50 de euro, dar sunt clienți care pur și simplu nu vor să dea mai mult de 20", explică Eva.
Turiștii și oamenii de afaceri sunt tot mai rari, iar patronii caselor de toleranță, ai agențiilor de escort girls și ai sex-shopurilor se plâng.
Willy van der Sloot, fostă prostituată care acum conduce o casă de toleranță, spune că nu s-a mai confruntat niciodată cu o astfel de situație. "În unele zile pur și simplu nu vine nimeni", spune ea.
"Eu și fetele mele ne luptăm să rămânem la suprafață", spune Hugo Snoep, care conduce de 16 ani o agenție de escort girls. Criza economică i-a decimat clientela, formată exclusiv din oameni de afaceri. Potrivit lui Andre van Dorst, directorul asociației olandeze a industriei sexului VEB, cifra de afaceri din acest sector a scăzut cu 30-40% într-un an.
Primăria din Amsterdam a anunțat în decembrie că vrea să reducă la jumătate numărul vitrinelor din cartierul roșu, acum 482, precum și cel al cafenelelor și magazinelor care vând canabis, prentru a lupta împotriva infracționalității. În aceste condiții, tot mai multe tinere vor ajunge pe stradă, pentru a nu plăti chirie și impozite, spune cu îngrijorare Metje Blaak, din asociația de apărare a prostituatelor.