Femeile din comunitățile rome se consideră inferioare bărbatului, însă gradul de educație și de participare pe piața muncii structurează diferit relațiile de gen și domestice în familiile rome, potrivit unui studiu calitativ SOROS, care indică rezultate similare celor de acum doi ani.
Munca în focus-grupuri în șase comunități de romi a relevat faptul că femeile rome au o poziție vulnerabilă față de o serie de riscuri precum sărăcia, lipsa de protecție socială sau expunerea în fața bolilor provocare de nașteri repetate la vârste foarte tinere. Studiul "Femeile roma - ce știm și ce nu știm despre ele" arată că sunt importante stocul de educație și experiența de muncă a femeii, dar și a bărbatului, în comunitățile cu stoc educațional mai ridicat existând o acceptare mai ridicată a rolurilor similare pentru cele două sexe.
Potrivit managerului de proiect al SOROS, Oana Prispcariu, studiile calitative prezintă, nu cifre și procente, ci povești de viață ale persoanelor care au participat la studiu. "Le lansăm acum pentru că am constatat că nu se mai discută despre problema incluziunii romilor, comparativ cu anul 2006, mai ales în administrație", consideră Oana Prisăcariu.
În general, stocul educațional în comunitățile rome este scăzut, însă există diferențe în funcție de mediu. În comunitățile tradiționale stocul de educație este foarte redus, majoritatea femeilor sunt aproape analfabete, în timp ce bărbații au maximum patru clase. În comunitățile non-tradiționale rurale controlul celor din jur nu mai este atât de puternic asupra vieții de familie, stocul educațional este puțin mai mare, media educației fiind între patru și opt clase. Situația se schimbă în comunitățile non-tradiționale urbane, unde cei din jur au impact foarte scăzut asupra vieții de familie, iar stocul educațional depășește media de patru-opt clase.
Căsătoria în comunitățile de romi este în general "fără acte", mai ales pentru că în general vârsta de căsătorie este scăzută. Divorțul apare foarte rar, deși căsătoria nu implică acte, iar când se întâmplă, cauza este de cele mai multe ori infidelitatea femeii. La bărbații romi infidelitatea este însă permisă și este percepută de cele mai multe ori ca o dovadă de bărbăție. "În absolut toate comunitățile statutul femeii este unul de inferioritate, recunoscut și asumat de aceasta. Nimeni nu pune la îndoială acest lucru", explică Mălina Voicu, cercetător care a lucrat la studiul "Femeile roma".
Studiul SOROS s-a derulat în perioada martie-iulie 2009 în șase comunități tradiționale și non-tradiționale de romi, atât în mediul urban cât și în cel rural.